Raport chinez, negru pe alb: În cel mai rău caz, un război cu Statele Unite

Raport chinez, negru pe alb: În cel mai rău caz, un război cu Statele Unite

Raportul a fost întocmit de Institutul Chinez pentru Relații Internaționale Contemporane (CICIR) , afiliat ministerului Securității Statului.

Condițiile în care coronavirusul SARS-Cov-2, care a cauzat actuala pandemie Covid-19, a început să se răspândească, încă nu au fost stabilite. Se știe că primul focar de epidemie a apărut în Wuhan (China), unde se află laboratoarele P4 și P3. Și faptul că Beijingul a informat cu întârziere Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

În ceea ce privește gestionarea epidemiei din Wuhan, autoritățile chineze sunt suspectate că ar fi minimalizat bilanțul. Dar, este greu a avea certitudini, China refuzând orice investigație internațională pentru moment.

Pe de altă parte, această lipsă de transparență permite Beijingului să-și extindă calitățile modelului său în contextul unui „război informațional”, prin poziția de „salvator” al celorlalte țări afectate de pandemie.

China insistă asupra generozității sale, prin mobilizarea capacităților sale industriale recuperate în slujba altor state, pentru a le ajuta să depășească criza sanitară, demonstrând într-un mod tot mai puțin implicit caracterul său de „putere indispensabilă”.

În paralel, în Statele Unite, administrația Trump își multiplică criticile, a se citi acuzațiile, potrivit cărora SARS-CoV-2 „a scăpat” dintr-un laborator din Wuhan, suspectând China că va căuta beneficii economice și militare (ca în Marea Chinei de Sud) de pe urma crizei provocate de răspândirea coronavirus.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg,, și-a avertizat aliații - fără a ajunge până la citarea Chinei - că „potențialii adversari” ai Alianței vor încerca să profite de criza economică provocată de către Covid-19 pentru a încerca să preia controlul și să-i submineze unitatea”.

Și vicepreședinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a fost pe aceeași linie atunci când a sugerat statelor membre ale UE să vină cu participații în companiile strategice și/sau tehnologice slăbite de criză pentru a le proteja de apetitul chinez.

Astfel că, potrivit unei depeșe recente (publicată de Reuters), Institutul Chinez pentru Relații Internaționale Contemporane (CICIR), afiliat ministerului Securității Statului, a transmis un raport principalilor lideri ai țării pentru a-i avertiza asupra „consecințelor diplomatice majore” pe care le-ar putea avea pandemia Covid-19 pentru Beijing.

Astfel, potrivit, CICIR estimează că propagarea SARS-Cov-2 „a contribuit la alimentarea ostilității față de Beijing în străinătate”, în special în Statele Unite, chiar și în anumite țări europene.

Iar această ostilitate riscă să atingă nivelul celei provocate de represiunea mișcării de contestație din Piața Tinananmen, în 1989.

Ne puteți urmări și pe Google News