Documente. Raport alarmant al Inspecției sanitare! Situație dezastruoasă în spitale

Incendiul de la „Matei Balș”

Unitățile medicale nu sunt pregătite pentru calamități, dar nici pentru incendii de nivel mediu, arată un raport al Inspecției sanitare bazat pe controale într-o serie de spitale, după tragedia de la Piatra Neamț.

Evenimentul Zilei a primit raportul care arată situația dezastruoasă din spitalele românești. Documentele au fost realizate în perioada în care Sorina Pintea era ministrul Sănătății și cea care a insistat ca  aceste documente să existe. Ele pot fi accesate mai jos.

raport 2019 carmen dan incendii

Xerox Scan_29012021134407

 

Raport despre incendii în spitale din România! Raportul Inspecţiei sanitare de stat în urma controlului în toate spitalele publice şi private din ţară, după incendiul funest de la Piatra Neamț, arată nereguli majore.

Raportul preliminar din 23 decembrie al Inspecţiei sanitare de stat, făcut în urma controlului în secţiile ATI din toate spitalele publice şi private din ţară, confirmă realitatea din teren. Documentul scoate la iveală o serie de nereguli grave.

71% din secțiile ATI nu au sistem de ventilație mecanică

Verificările au fost făcute după tragedia de la Piatra Neamţ, în care în total 15 pacienţi din secţia ATI a spitalului judeţean de acolo au murit.

La fața locului, inspectorii din cadrul Ministerului Sănătăţii au descoperit că în 28 la sută dintre cele 314 spitale controlate nu există un rezervor de apă pentru intervenţie rapidă în cazul declanșării unui incendiu.  Mai mult, în 71% din saloanele de terapie intensivă nu există sistem de ventilație mecanică care să asigure circulaţia corespunzătoare a aerului în încăperi.

Numeroase nereguli grave în secţiile ATI: nu există sisteme de tratare a aerului

Iată principalele nereguli constatate de inspectorii de stat:

- 28% dintre spitale nu au rezervor de apă pentru incendii;

- 71% din saloanele de terapie intensivă nu au sistem de ventilație mecanică prin exhaustare;

- 60% din saloanele de terapie intensivă nu au sisteme de tratarea aerului cu 3 trepte de filtre HEPA

- 71% din secțile de ATI controlate nu se asigură distanțele între paturi (de 2,5 m);

- Doar 40% din secțile ATI respectă asigurarea normativului de medici pe timpul efectuării unei gărzi;

- La 56% dintre paturi nu sunt amplasate cel puțin 12 prize pe ambele părți ale patului.

Structura saloanelor ATI este improprie și precară

De asemenea, controlul a verificat și structura saloanelor ATI din 243 unități sanitare verificate. S-au constatat următoarele:

46% nu dețin cameră de lucru asistente cuplată cu stația centrală de monitorizare;

45% nu dețin laborator pentru determinări de urgență;

36% nu dețin depozit farmaceutic;

36% nu dețin vestiar filtru pentru personalul medical.

32% nu au cabinet medici ATI cu grup sanitar;

31% nu au depozit aparatură și instrumentar;

22% nu au grup de igienizare;

20% nu dețin post supraveghere (directă sau monitorizată);

20% nu dețin spațiu sanitar pentru prelucrare și igienizare.