Raluca Turcan contestă propunerea lui Marcel Ciolacu de majorare a pensiilor: „Nu cunosc de unde își ia informațiile”
- Ionel Sclavone
- 11 noiembrie 2022, 17:34
Liderul PSD Marcel Ciolacu este acuzat, din interiorul coaliției de guvernare, că vorbește pe anumite teme, precum pensiile, fără să stăpânească subiectul. Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii, spune că Ciolacu face o confunzie, atunci când vorbește despre pensiile încasate de majoritatea românilor și cele speciale primite de anumite categorii profesionale.
Reprezentanții PNL și PSD continuă să se atace reciproc, în coaliția de guvernare, pe tema pensiilor, un suniect sensibil, până nu demult „o specialitate” a social-democraților. În prezent, reprezentanții PNL și ai PSD se folosesc de subiect pentru căutând, unii să atragă de partea lor, iar ceilalți să-și păstreze, electoratul de vârsta a treia, beneficiar al măsurii.
De această dată, a venit rândul fostului ministru PNL al Muncii, Raluca Turcan, să conteste propunerea lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, care a cerut majorarea diferențiată a pensiilor. Ea l-a acuzat pe Marcel Ciolacu, liderul PSD, că vorbește despre pensii fără să stăpânească foarte bine subiectul, în condițiile în care acesta a propus o majorarea diferențiată a pensiilor bazate pe contributivitate. Raluca Turcan s-a declarat în dezacord cu propunerea colegului de coaliție, spunând că o astfel de măsură este „este neconstituțională și neechitabilă”
„O majorare diferențiată a pensiilor bazate pe contributivitate, așa cum afirmă domnul președinte Ciolacu, este neconstituțională și neechitabilă. Este neconstituțională pentru că ar fi discriminatorie. Este inechitabilă pentru că pensia contributivă reflectă cât a muncit și cât a contribuit persoana în timpul vieții active. Ar fi profund nedrept să se egalizeze pensiile între cei care au realizat stagiul minim de cotizare și pensionarii care au muncit peste 40 de ani și au contribuit”, a transmis Raluca Turcan.
Raluca Turcan îl trimite pe Ciolacu să se informeze
Potrivit spuselor sale, doar 90.627 dintre pensiile bazate pe contributivitate sunt mai mari de 5.000 de lei. Raluca Turcan îl acuză pe Marcel Ciolacu că vorbește despre pensii fără să stăpânească subiectul. Și îl corectează spunând valoarea pensiilor bazate de contributivitate nu ajunge la nivelul zecilor de mii de lei, așa cum susține președintele PSD.
„Nu cunosc de unde își ia domnul președinte Ciolacu informațiile și vehiculează valori ale pensiilor contributive în cuntumuri la nivelul zecilor de mii de lei. Datele de la Casa Națională de Pensii Publice pentru luna octombrie 2022 ne arată contrariul, mai precis că, din cele 4.787.737 de pensii de asigurări sociale, doar 90.627 au valori mai mari de 5.000 de lei, adică 1,89%”, a arătat Raluca Turcan.
Ea îi atrage atenția lui Ciolacu că pensiile speciale, pe care trebuie să le reformeze Marius Budăi, ministrul PSD al Muncii, sunt cele care au astfel de valori.
„Probabil ca se referă la pensiile speciale de care beneficiază unele categorii profesionale, în baza unor statute/legi speciale și în legătura cu care toată țara așteaptă reformele domnului ministru Budai. Mai fac precizarea că în Parlament am depus împreuna cu mai multi colegi din PNL, pe 19 septembrie, un proiect pentru majorarea plafonului de impozitare, astfel încât toate pensiile mai mici de 3.000 de lei să nu fie impozitate. Acest ultim proiect ar permite creșterea foarte rapida a pensiilor mici, exact ce spune si dl. Ciolacu că își dorește”, a mai scris Raluca Turcan pe contul său de Facebook.
Declarațiile lui Marcel Ciolacu pe tema pensiilor
Marcel Ciolacu a declarat că nu poate accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar o pensie de 18.000 de lei să crească cu 2.700 de lei, adică de zece ori mai mult.
„Eu am vrut o discuţie mai amplă, mai aşezată şi mai profesionistă. Am rămas la nivelul discuţiei de procente: 15, 16, 10. Eu reprezint un partid social democrat. Îmi cer scuze, am altă abordare. Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei şi o pensie de 18.000 de lei să se mărească cu 2.700 de lei. Mai exact, de zece ori faţă de cel cu pensia de 1.800 de lei. Stabilim anvelopa şi venim şi avem grijă ca toată lumea să treacă de această perioadă complicată fără eforturi foarte mari”, a spus Ciolacu.
Pensiile românilor continuă să fie un motiv de dispută politică între PSD și PNL, în coaliția de guvernare. Cele două partide nu reușesc să se pună de acord cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în vederea majorării veniturilor persoanelor vârstnice. Iar acest lucru stârnește îngrijorare deoarece legea ar trebui să intre în vigoare în mai puțin de două luni, pe 1 ianuarie. Or, în cazul prelungirii scandalului, cresc riscurile ca PSD și PNL să adopte o lege proastă, făcută în grabă, cu consecințe grave pentru pensionari.
PSD cerea o majorare de 40% în opoziție
Dacă pe vremea când se afla în opoziție PSD se arunca și cerea „imperios” PNL să majoreze pensiile cu 40%, acum se tot codesc. Cu Adrian Cîciu ministru de Finanțe, social democrații nu mai sunt de acord nici cu o majorare de 15%, propusă de colegii liberali, care să acopere rata inflației. Ei susțin doar o creștere de 10% și eventual acordarea unor compensații financiare persoanelor vulnerabile.
În urmă cu doi ani, fostul ministru al Muncii PSD, Lia Olguța Vasilescu insista ca pensiile să fie mărite cu 40%, conform legii adoptate de social-democrați în 2019. Mai mult, pentru a obține acest procent, PSD a strâns chiar 800.000 de semnături.
„Aflăm că într-o ședință de guvern se discută despre emiterea unei ordonanțe de urgență care să pună în pericol această lege a pensiilor, în sensul că majorarea nu va fi de 40%. Şi aș vrea să atenționăm Guvernul României să țină cont de aceste sute de mii de semnături care au fost date de pensionari din întreaga țară în ultima lună și jumătate”, spunea Lia Olguța Vasilescu în vara lui 2020, în plină pandemie de coronavirus.
După revenirea PSD la guvernare, la finalul anului 2021, social-democrații nu au mai pomenit de cei 40%.