Raluca Turcan a declarat marți că va iniția un concurs pentru ocuparea postului de manager la Biblioteca Națională a României, subliniind că această măsură nu implică demiterea lui Adrian Cioroianu.
Ministrul Culturii a intervenit în scandalul dintre jurnalista de investigații Emilia Șercan și Adrian Cioroianu, după ce directorul Bibliotecii Naționale a României a dezvăluit subiectul tezei de doctorat pe care aceasta o analiza.
Raluca Turcan anunță un concurs pentru postul de manager la Biblioteca Națională a României
Ministrul Culturii a menționat că pe acest subiect, există două aspecte: unul de natură umană, etică, în care poate că un domn ar fi trebuit să fie mai elegant în exprimare cu o doamnă, și unul de legalitate.
Dialogul dintre cei doi a fost încurajat, spune Raluca Turcan.
„Din perspectiva legalităţii, am solicitat un punct de vedere juridic, dacă datele cu caracter au fost încălcate. Avem cinci puncte de vedere. Dacă acest aspect nu a putut fi reglat tranşant, instanţa va trebui să se pronunţe din perspectivă juridică”, a mai adăugat ministrul.
Raluca Turcan a exprimat opinia că dialogul dintre cei doi ar fi trebuit să fie menținut în limitele decenței. Aceasta consideră că apariția unor tensiuni de acest fel în spațiul public nu era necesară.
În ceea ce privește aspectele legale, ministrul Culturii spune că există mai multe puncte de vedere. Astfel, unele sugerează că ar fi putut fi încălcată legislația privind protecția datelor.
„Vom asculta şi opinia comisiei. Pe mine mă interesează ca Biblioteca Naţională să funcţioneze bine şi, dacă există nemulţumiri legate de ocuparea temporară a poziţiei de manager, atunci am pregătit deja procedurile pentru a organiza concursul la Biblioteca Naţională”, a declarat Raluca Turcan.
Totul a avut loc înainte de şedinţa Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor unde a fost chemată pe două teme legate de acuzaţiile de plagiat ale lui Adrian Cioroianu şi expoziţia de tablouri Victor Brauner.
Adrian Cioroianu nu va fi demis din funcție
Ministrul Culturii a ținut să sublinieze că nu scoaterea postului de manager la concurs nu presupune schimbarea unei persoane, înlocuirea ei din funcție sau sancţionarea.
„Vorbim despre organizarea concursului pentru poziţia de manager la Biblioteca Naţională pentru că, în spatele mai multor apariţii publice pe acest subiect a existat şi argumentul că poziţia este ocupată în momentul de faţă temporar.
Aşadar, iarăşi, ca ministrul al Culturii sunt concentrată pe rezolvarea problemelor şi nu pe întreţinerea unor dispute în spaţiul public”, a precizat Raluca Turcan.
Raluca Turcan, despre presupusele tablouri false din expoziţia Brauner
Ministrul a oferit clarificări și pe marginea subiectului legat de presupusele tablouri false din expoziția Brauner, menționând că prin asta s-a urmărit un scandal public.
Aceasta afirmă că nu s-a urmărit determinarea adevărului în ceea ce privește autenticitatea operelor de artă. Asta deoarece atunci când au apărut suspiciuni în spațiul public cu privire la anumite lucrări, acele tablouri care erau în colecție privată au fost retrase din muzeu.
Ca rezultat, în prezent, autenticitatea acestor tablouri nu mai poate fi evaluată de experți.
„Aşadar cred că s-a urmărit un scandal public şi poate chiar o politizare a subiectului şi nu rezolvarea problemei.
Din perspectiva mea de ministru, după acele să spunem suspiciuni, am convocat Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor. Am creat un ghid de bune practici, astfel încât pentru orice expoziţie care se va realiza de acum înainte cu piese din patrimoniul privat, să existe un set de reguli pe care cei care curatoriază acele expoziţii să le respecte, indiferent de muzeul în care se realizează acele expoziţii sau în orice alt spaţiu”, a mai transmis Raluca Turcan, potrivit News.ro.