Raluca Pastramă a rupt tăcerea după divorțul de Pepe. Ce a zis „la poartă”
- Mihai Soica
- 6 noiembrie 2020, 16:34
Frumoasa fostă soție a lui Pepe a fost surprinsă pe stradă în timp ce își ducea fiicele la afterschool.
De supărata ce era, Raluca Pastramă a uitat că în București și localitățile limitrofe este obligatoriu ca masca de protecție să fie purtată și în spațiile publice, adică pe stradă.
La ieșirea din casa părinților ei, unde s-a retras împreună cu cele două fetițe, după despărțirea de Pepe, Raluca Pastramă părea extrem de supărată pe situația existentă. Nu a făcut multe declarații spunând doar că locuiește în casa părinților și că merge să ducă fetițele la grădiniță.
Apropiații celor doi sunt extrem de afectați de decizia divorțului. Un prieten de familie, ne-a îndemnat să citim mesajul lui Pepe, pentru a vedea cine a greșit și cine a luat decizia separării și a divorțului. „Problema nu este la Pepe. Ea a ales să plece de acasă. Pepe scrie acolo negru pe alb că el a acceptat situația pentru a nu mai exista scandaluri și a afecta emoțional fetele”, spune un prieten.
Raluca a rupt căsătoria!
Într-adevăr, mesajul lui Pepe este unul clar și spune că Raluca a fost acea care a rupt căsătoria. „Vreau să fac un anunț extrem de important pentru mine și cred că și pentru voi. E trist, dar e adevărat. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum, mai exact vom divorța în curând. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relației. În momentul de față nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni”, a scris Pepe.
Se pare că prietenii lui Pepe au dreptate, când spun că artistul a fost cel părăsit. ”El nu a plecat de acasă. Își iubește fetițele ca ochii din cap. El este dărâmat dar a acceptat totul pentru ca fetele să nu aibă de suferit. Vrea că ele să crească în liniște și iubire. Vă dați seama ce a fost în casa lor. El a făcut tot posibilul să salveze relația. El este un familist convins”, a mai spus prietenul lui Pepe.