Raed Arafat, precizări despre cazul care a șocat România

Raed Arafat, precizări despre cazul care a șocat România

Raed Arafat a dat replică, pe Facebook, informațiilor despre fetița în comă care a fost lăsată cu orele în saloanele UPU ale Spitalului din Râmnicu Vâlcea, după ce elicopterul trimis s-o preia ar fi ratat întâlnirea cu ambulanța.

El a explicat că elicopterul a fost redirecționat deoarece medical din ambulanță a anunțat că nu poate să ajungă înainte de lăsarea întunericului, la punctul de întâlnire.

„Din informațiile pe care le am până la acest moment, apelul a intrat la dispeceratul de la Râmnicu Valcea pe la 15:47 anunțând accidentul la Băile Govora, fiind implicată o fetiță de 10 ani. Au fost trimise două echipaje, unul de prim ajutor, aflat la 6 km de locul accidentului și care a ajuns la orele 15:55, acesta fiind alertat la 15:51, și un echipaj cu medic care a plecat de la Râmnicu Valcea la 15:48 și care a ajuns la orele 16:03”, a arătat Arafatîn postarea de pe Facebook.

La sosirea echipajului, fetița aflată în comă era deja în ambulanța SMURD, fiind imobilizată și cu guler cervical. Medicul a decis s-o însoțească în ambulanță, iar pe drum au oprit de mai multe ori pentru eliberarea căilor respiratorii și asistarea fetiței care era inconștientă și vărsa, având un traumatism cranio-cerebral, explică acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Între timp, la orele 16:03 elicopterul de la Craiova primeste o alerta de decolare pentru un accident rutier in zona Dragasani, judetul Valcea, iar la 16:17 minute, in urma informatilor ca nu mai este nevoie de elicopterul SMURD la accidentul respectiv, dispecerul, afland de accidentul de la Baile Govora, redirectioneaza elicopterul catre locul de aterizare din Fedelesoiu, la 8 km de Rm Valcea, locul obisnuit unde se aterizeaza in vederea preluarii pacientilor ne-existand un loc de aterizare special destinat langa spital. Decizia de a nu trimite elicopterul direct la Baile Govora era bazata pe informatia ca ambulanta in care se afla fetita se indreapta deja sprea Rm Valcea fiind inutila deplasarea la Baile Govora” a mai scris Arafat.

Potrivit șefului DSU, elicopterul a aterizat în jurul orelor 16:40 și a anunțat echipajul SMURD că elicopterul nu poate aștepta mai mult de 8-10 minute, întrucât se lăsa seara, iar decolarea devenea riscantă. Drept urmare, medical care însoțea fetița, a decis s-o transporte la UPU – Spitalului de Urgență Rm. Vâlcea, unde a fost stabilizată și intubată.

În cazul în care medicul decidea să continue drumul la punctul de întâlnire cu elicopterul și ajungea după  16:56, iar medicul din elicopter ar fi trebuit să intubeze fetița și să o stabilizeze înaintea decolării, ar fi făcut imposibilă decolarea înainte de lăsarea întunericului. Fetița a fost transferată cu o ambulanță la Spitalul Bagdasar, după finalizarea investigațiilor.

Arafat a precizat că intervenția s-a derulat într-un timp foarte scurt de la momentul apelului de urgență și că nu este prima data când o misiune de salvare aeriană abandonează din motive de siguranță, în situațiile în care există alternative.

„Redirecționarea elicopterului a fost o încercatre de a da fetiței o șansă și este clar că toți cei implicați știau că este o limită de timp și că este posibil să nu reușească să preia fetița la timp și să decoleze în siguranță”, a mai scris șeful DSU.

Precizările vin ca urmare a faptului că o fetiță a intrat în comă după ce tatăl ei, băut, s-a răsturnat cu maşina în Vâlcea. Ea a fost ținută cu orele în UPU după ce ambulanţa a ratat „întâlnirea” cu elicopterul SMURD trimis s-o preia.