Radu Ştefan a început perioada de recuperare: „Cea mai bună veste pentru Lazio e revenirea la antrenamente a românului”
- Ioan Valentin Oprea
- 27 februarie 2021, 20:39
Radu Ştefan a început perioada de recuperare. Apărătorul de 34 de ani s-a accidentat la încâlzirea de dinaintea derby-ului cu Inter Milano şi a ratat ultimele două partide ale italienilor.
Radu Ştefan a început perioada de recuperare. După ce a fost nevoit să treacă, la sfârşitul săptămânii trecute, printr-o intervenţie chirurgicală, veteranul din defensiva lui Lazio Roma, Radu Ştefan, a revenit, în ultimele zile, la antrenamentele grupării de pe “Stadio Olimpico”.
Experimentatul fundaş român a început deja perioada de recuperare, în urma operaţiei de hernie inghinală la care a fost supus şi a efectuat câteva ture de alergări uşoare.
“Cea mai bună veste pentru Simone Inzaghi este revenirea la antrenamente a fundaşului român Radu Ştefan. După operaţia de hernie inghinală pe care a suferit-o în data de 18 februarie, Radu Ştefan a început joi, primele alergări uşoare” a anunţat site-ul lalaziosiamonoi.it.
Lazialii îl aşteaptă pe român să revină, în curând, pe teren Chiar dacă diagnosticul medicilor nu a fost unul foarte optimist, italienii scriu că refacerea lui Radu Ştefan decurge bine, până în acest moment, şi sunt şanse ca acesta să poată să evolueze, din nou, pentru trupa capitolină, în scurt timp.
Radu Ştefan a început perioada de recuperare cu preparator fizic
„În timpul acestui antrenament, efectuat separat de restul grupului, jucătorul din România a fost asistat de un preparator fizic. Există speranţe că Radu Ştefan va putea să revină pe teren, în tricoul lui Lazio, în doar câteva săptămâni” e pronosticul optimist prezentat de site-ul lalaziosiamonoi.it.
La doar câteva ore distanţă de la intervenţia chirurgicală la care a fost supus experimentatul apărător în vârstă de 34 de ani, reprezentanţii clubului lazial au dat asigurări că operaţia acestuia nu a întâmpinat nicio complicaţie.
Intervenţia efectuată de medicul Paolo Barillari şi de echipa sa a fost un adevărat succes” au comunicat responsabilii formaţiei celeste.
Radu Ştefan a ratat, până acum, atât disputa din Seria A, cu Sampdoria, cât şi meciul tur din optimile de finală ale Champions League, cu deţinătoarea trofeului, Bayern Munchen. Mai mult ca sigur, fotbalistul de 1,83 metri va lipsi din lotul lui Simone Inzaghi şi în cea de-a doua manşă, de pe „Allianz Arena”.