"Sunt întristat foarte mult de această veste. Ştiam că nu este într-o stare bună, cauză din care, în ultimii doi – trei ani, nu a mai participat activ la viaţa politică. S-a retras, alături de băiat, să se îngrijească de starea sa de sănătate. (…) România pierde încă o personalitate care nu mai apare, din păcate, în zilele noastre, o personalitate care nu a dezamăgit pe nimeni. A pătimit ca liberal făcând ani grei de închisoare", a afirmat Quintus, citat de Agerpres. 

El a subliniat că a colaborat foarte bine cu Radu Câmpeanu la conducerea PNL.  "Din 1993 când la congresul de la Braşov am concurat unul împotriva celuilalt am colaborat perfect cu el. Nu am ţinut seama că unul este preşedinte şi celălalt vicepreşedinte. Am condus partidul bine, am izbutit să venim în construcţia Convenţiei, iar apoi partidul s-a dezvoltat", a spus Quintus. 

Seniorul liberal a precizat că el l-a cunoscut şi ca prieten pe Radu Câmpeanu. "A fost un prieten bun. Ne-am înţeles foarte bine. Nu era un om accesibil, dar când îşi deschidea sufletul se vedea că are o puternică bogăţie sufletească", a adăugat Mircea Ionescu-Quintus.