Qatarul amenință Parlamentul UE: „Dacă închideți porţile, vor exista consecințe”

Parlamentul European. Sursa foto: Luca Campisi | Dreamstime.com

Qatargate, după restricţiile anunțate de Strasbourg, Doha trece la ameninţări, explicând că măsurile Parlamentului European împotriva Qatarului riscă să aibă un ''impact negativ'' asupra relațiilor cu emiratul din Golf și asupra aprovizionării globale cu gaze, aşa cum a avertizat duminică un diplomat din Qatar.

Avertismentul soseşte după ce joi, la Strasbourg, europarlamentarii au votat aproape în unanimitate un text în care ''se solicită suspendarea permiselor de acces pentru reprezentanții intereselor Qatarului'' în timpul investigațiilor anchetei ''cash for influence'' (bani în schimbul influenței), cel mai mare scandal de corupție din istoria Uniunii. Decizia aparține președintei Parlamentului UE, Roberta Metsola, care în momentul în care a fost întrebată dacă intenționează să interzică accesul în parlament reprezentanților Qatarului sau altor oficiali guvernamentali implicați în scandal, a spus: ''Aceasta este una dintre întrebările pe care o voi pune imediat la conferinţa preşedinţilor'', referindu-se la cel mai înalt organ de conducere al Parlamentului.

Numai că între timp, Doha avertizează: ''Decizia de a impune Qatarului o astfel de restricție discriminatorie, limitând dialogul și cooperarea înainte de încheierea procedurii judiciare, va avea un efect negativ asupra cooperării regionale și globale în materie de securitate, precum și asupra discuţiilor în curs de desfășurare despre penuria globală de energie și despre securitate'', a subliniat duminică diplomatul.

Qatarul a negat orice acțiune ilegală în ceea ce privește ancheta în curs. Deputații europeni au vorbit despre modul în care li s-au oferit călătorii gratuite și bilete la Cupa Mondială pentru a vizita statul din Golf, care în acest fel a încercat să neutralizeze criticile vizavi de tratamentul pe care îl acordă lucrătorilor migranți. Metsola a spus că a fost invitată și la Cupa Mondială, însă ''am refuzat pentru că am îngrijorări vizavi de ţara respectivă''.

''Vom vedea cine poate intra în Parlament: avem 705 de membri, cu multe activități. Numai că nu vom permite să se mai repete anumite lucruri care s-au întâmplat în acest context''. 

Președinta PE a anunțat că la începutul anului 2023 va fi prezentat un plan în zece puncte pentru a combate problema ''sistemică'' a riscurilor de corupție și a conflictelor de interese. De asemenea, vor fi revizuite înscrierile în registrul de transparență, care îi obligă pe parlamentarii europeni să declare întâlnirile cu persoane din afara Parlamentului, cu anumite excepții (de exemplu, nu spune nimic despre contacte cu reprezentanţi ai unor țări din afara UE), vor exista controale privind accesul în Parlament şi vor fi revizuite regulile pentru autorizațiile de intrare, care vizează peste 40.000 de lobbyiști care își desfășoară activitatea la Bruxelles, potrivit corriere.it

Interzicerea accesului oficialilor guvernamentali în clădirile Parlamentului European este o măsură rară. Reprezentanților companiilor ruse, multe legate de Kremlin, li s-a interzis încă din iunie accesul în clădirile de la Bruxelles și Strasbourg, din cauza războiului împotriva Ucrainei.

(Traducerea Rador)