Rusia vrea să-şi întărească poziţiile în Arctica, atât pe plan economic cât şi militar, potrivit unei noi doctrine navele ruseşti semnate duminică de Vladimir Putin cu ocazia Zilei Flotei ruse.

Rusia vrea să-şi întărească poziţiile în Arctica, atât pe plan economic cât şi militar, potrivit unei noi doctrine navele ruseşti semnate duminică de Vladimir Putin cu ocazia Zilei Flotei ruse, scrie La Tribune.

Arctica este pe cale să se "transforme într-o regiune de concurenţă internaţională, nu numai din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere militar", stipulează această doctrină prezentată într-un document de 55 de pagini, semnat cu mare pompă în cadrul unei parade navale la Sankt Petersburg. Ţinând cont de aceşti factori, Rusia îşi va întări "poziţiile conducătoare în explorarea şi cucerirea Arcticii" şi a zăcămintelor sale minerale şi îşi va asigura "stabilitaea strategică" în zonă întărind potenţialul militar al Flotelor ruse din Nord şi din Pacific, precizează documentul.

În Arctica, Rusia mai doreşte şi "să dezvolte deplin Drumul maritim al Nordului", numit şi Pasajul nord-est care leagă Europa de Asia de-a lungul coastelor ruseşti, pentru a-l transforma într-o cale "securizată şi competitivă care să funcţineze tot anul", potrivit doctrinei. Documentul denunţă pe de altă parte voinţa Statelor Unite de "a domina în apele mondiale" şi "apropierea infrastructurilor militare NATO de frontierele ruseşti", calificând aceste fenomene drept "ameninţări principale" pentru Rusia.

Mari tensiuni în arhipelagul norvegian Svalbard

Recent, tonul a urcat între Rusia şi Norvegia în inima Arcticii, în arhipelagul norvegian Svalbard, numit "călcâiul lui Ahile în Arctica". Din cauza sancţiunilor adoptate în urma invaziei ruse în Ucraina, la jumătatea lui iunie, Norvegia a blocat la graniţă o încărcătură destinată minerilor ruşi din Barentsburg, un orăşel din Svalbard a cărui mină de cărbune este exploatată de o companie rusească. Această decizie a provocat furia Moscovei, care a cerut ca Oslo să rezolve "cât mai repede" această problemă, agitând ameninţarea cu "măsuri de represalii". S-a găsit o soluţie la începutul lui iulie.

Situaţia din Svalbard este complexă. Situat la circa o mie de kilometri de Polul Nord, arhipelagul Svalbard este gestionat potrivit unui tratat încheiat în 1920 la Paris. Acesta recunoaşte suveranitatea Norvegiei, dar garantează cetăţenilor statelor semnatare, astăzi 46 printre care şi Rusia, China, India şi cele două Corei, libertatea de a exploata resursele naturale "pe picior de perfectă egalitate". În virtutea acestuia, de decenii, Rusia - ca şi URSS înaintea ei - extrage cărbune pe aceste terenuri, printre locurile locuite de cei mai nordici oameni de pe planetă (mai puţin de 3.000 de locuitori pe un teritoriu de 61.000 km2).

Divergenţe

Inevitabil, tratatul este obiectul unor interpretări divergente, în special aspectul său geografic. Aproape singură împotriva tuturor, Norvegia afirmă că în mare el se aplică numai apelor teritoriale limitând astfel accesul egal la resurse la zona celor 12 mile marine din jurul arhipelagului Svalbard. Rusia şi ţările occidentale estimează că tratatul, prin spiritul său, acoperă cele 200 de mile ale Zonei economice exclusive (ZEE), concept care nu exista în 1920. Pentru a ocoli obstacolul, Norvegia nu a stabilit o ZEE şi a instituit o Zonă de protecţie a pescuitului (ZPP) care îi permite să reglementeze pescuitul în aceste ape. În spatele acestor dispute juridice, se află resurse potenţial considerabile... Considerând că principiul egalităţii de acces este valabil pentru zona de 200 de mile - şi ignorând faptul că Norvegia (ne-membră a UE) este, oricum, singura cu putere de reglementare recunoscută - Uniunea Europeană a acordat pescarilor săi permise pentru cod și crab de zăpadă în ultimii ani. Dacă Bruxelles şi Oslo au convenit recent cote pentru cod, problema de fond privind dimensiunea geografică a tratatului tot nu a fost tranşată de o instanţă internaţională.

Crabul zăpezii este deosebit de problematic. Spre deosebire de pescarii europeni, Norvegia estimeazaă că e vorba de o specie "sedentară" (care trăieşte în contact permanent cu fundul marin, ca scoicile), care ţine deci de reglementările privind platoul continental, alt concept care nu exista în 1920 şi unde un stat costier dispune de drepturi exclusive. Dacă Oslo ar urma într-o zi să negocieze problema crabului, problema proprietăţii s-ar pune pentru alte resurse (hidrocarburi, minerale) care se găsesc potenţial în acelaşi loc.

Canada îşi moderniaează apărarea aeriană şi antirachetă cu Statele Unite

Ministrul apărării din Canada a anunţat recent o modernizare a apărării aeriene şi antirachetă a ţării în Arctica, ce se face în colaborare cu Statele Unite. Potrivit ministrului Anita Anand, noile măsuri se justifică prin ameninţările militare tot mai mari provenind din Rusia şi apariţia de noi tehnologii inamice, precum rachetele hipersonice.

Într-o conferinţă de presă referitoare la cea mai mare bază aeriană a Canadei, din oraşul Trenton din Ontario, ministrul a afirmat că un buget de 4,9 miliarde de dolari canadieni (3,6 miliarde de euro) va fi deblocat pe şase ani. Fondurile vor fi consacrate instalării de radare terestre şi satelitare capabile să repereze "dincolo de orizont" bombardiere şi rachete care s-ar apropia, ca şi reţele de senzori dotaţi cu "capacităţi clasificate" pentru a supraveghea apropierile aeriene şi nautice din Arctica până pe continent. (Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR)