Putin, salvat de americani. Ucraina plănuise să-l ucidă

Vladimir Putin- Sursa: Arhiva EVZ

Vladimir Putin ar fi fost salvat de americani de la un atac sigur al ucrainenilor.  Era planificat să aibă loc în timpul discursului liderului de la Krmelin cu ocazia Zilei Marinei, din 28 iulie. Rușii ar fi intervenit direct la Lloyd Austin pentru a-i convinge pe ucraineni să renunțe.

 Rușii au aflat și au anunțat Pentagonul

Pe 12 iulie ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, l-a sunat pe secretarul american al apărării, Lloyd Austin. I-a cerut  să convingă Ucraina să nu desfăşoare operaţiuni în Rusia de Ziua Marinei, care urma să fie celebrată la 28 iulie. Declarația aparține ministrului adjunct de externe de la Moscova, Serghei Riabkov, citat de presa rusă, relatează Ukrainskaia Pravda.

Riabkov a menţionat că discuţia telefonică dintre cei doi s-a finalizat cu un rezultat pozitiv pentru Rusia. Astfel s-a evitat o „escaladare".

Potrivit lui Riabkov, Austin a fost extrem de surprins de veste, dar a luat-o suficient de în serios, după care Washingtonul ar fi contactat Kievul şi i-ar fi cerut să nu continue evenimentul planificat.

Federația Rusă a aflat de atacul planificat al ucrainenilor

Sursa foto: KREMLIN POOL MANDATORY CREDIT

The New York Times, care cita oficiali anonimi, a scris că, în timpul conversaţiei telefonice, Belousov i-a spus lui Austin că Moscova a descoperit că Ucraina face pregătiri pentru o "operaţiune secretă" împotriva Rusiei.

Serviciile speciale ucrainene pregăteau un atac de Ziua Marinei. Era planificat să aibă loc la Sankt Petersburg   pentru momentul discursului liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, potrivit Federației Ruse.

S-a evitat un "conflict imposibil de gestionat"

Riabkov a mai declarat că dacă operaţiunea ucraineană ar fi fost pusă în aplicare, aceasta ar fi condus la un "conflict imposibil de gestionat" între Rusia şi Statele Unite.

La 28 iulie, dronele Serviciului ucrainean de Securitate, în cooperare cu alte componente ale forţelor de apărare, au atacat totuşţi un depozit de petrol în regiunea rusă Kursk, reaminteşte Ukrainskaia Pravda.