Vladimir Putin, lovit în orgoliu. Rusia își mută navele din Marea Neagră, din cauza atacurilor ucrainene

Vladimir Putin, lovit în orgoliu. Rusia își mută navele din Marea Neagră, din cauza atacurilor ucrainene Sevastopol. Sursă foto: Wikipedia

Rusia. Moscova se confruntă cu o mare problemă. Flota dislocată în Marea Neagră a fost relocată. Mare parte din navele de război ruse, andocate în Crimeea, au fost trimise spre alte porturi, ca urmare a faptului că Ucraina a distrus aproape în totalitate baza navală Sevastopol din Crimeea.

Ucraina a distrus mare parte din baza navală Sevastopol

Atacurile operate de Ucraina au vizat o platformă logistică multifuncțională importantă pentru întreținerea vaselor de luptă, pentru depozitare muniției și pentru pregătirea forțelor, potrivit viceamiralului Oleksii Neijpapa.

„Aceste funcţii au fost dezvoltate de-a lungul mai multor decenii, posibil secole. Şi este clar că acum sunt pe cale să piardă acest centru naval, a declarat viceamiralului Oleksi Neijpapa. Analiștii politici au subliniat că evenimentul poate fi înțeles ca un mare succes pentru Ucraina, în contextul în care națiunea ucraineană sărbătorește duminică, 07 iulie, Ziua Marinei.

Arme Ucraina

Tehnică militară. Sursă foto: Facebook / Defense Romania

Lovitură grea pentru flota rusă

Viceamiralul a mai precizat că minele marine și dronele navale au provocat o pagubă uriașă flotei Federației Ruse. Ucraina a distrus în totalitate sau a avariat 27 de nave militare. La mai bine de doi ani distanță de momentul invaziei, Federația Rusă primește o lovitură grea din partea adversarilor, deși situația pe front înclină în favoarea Rusiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Flota militară de care dispune Ucraina nu se poate compara cu marina militară a Rusiei. În schimb, Kievul a profitat de eficacitatea ambarcațiunilor fără pilot pe care le-a încărcat cu explozibili și le-a îndreptat spre principalele obiective din Crimeea.

navă în portul Sevastopol

Nava rusă în Sevastopol. Sursă foto: Wikipedia

Ucraina a distrus sau avariat 27 de nave militare ale Rusiei

„Aproape toate navele principale gata de luptă au fost mutate de inamic de la baza principală a Flotei ruse din Marea Neagră din Sevastopol. Unele dintre nave fiind relocate la Novorossiisk, iar altele în Marea Azov", a adăugat oficialul ucrainean.

Mai grav pentru ruși este faptul că baza navală rusă din Novorossiisk, localizată pe coasta estică a Mării Negre nu are capacitatea bazei navale din Sevastopol. O problemă pe care Rusia încearcă să o soluționeze cât mai repede cu putință, potrivit agenției de presă Reuters.

Revista presei