Putin s-ar putea întâlni cu Erdogan pentru a discuta ideea unor tratative între Rusia și Occident, potrivit Kremlinului

Putin s-ar putea întâlni cu Erdogan pentru a discuta ideea unor tratative între Rusia și Occident, potrivit Kremlinului Putin și Erdogan. Sursa foto: Kremlin

Președintele Vladimir Putin s-ar putea întâlni săptămâna aceasta cu președintele turc Tayyip Erdogan pentru a discuta propunerea turcă de a găzdui discuții între Rusia și Occident pe tema Ucrainei, a declarat luni Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia nu a primit niciun semnal cu privire la perspectiva unor negocieri cu Occidentul în Turcia, dar nu a exclus ca Putin să discute acest lucru cu Erdogan, potrivit USN.

Tensiunile dintre Occident şi Rusia în legătură cu invazia de şapte luni a Ucrainei continuă să crească, Moscova lansând luni atacuri cu rachete pe teritoriul Ucrainei ca răspuns la o explozie din weekend care a avariat grav un pod construit de Rusia spre Crimeea.

Turcia, care are relaţii strânse atât cu Moscova, cât şi cu Kievul, a fost văzută ca un potenţial mediator în conflict, iar în iulie a ajutat la medierea unui acord pentru exportul de cereale ucrainene blocate în porturile de la Marea Neagră. Erdogan l-a îndemnat pe Putin să reducă tensiunile şi în septembrie a cerut Moscovei să acorde o nouă şansă negocierilor de pace.

Ne puteți urmări și pe Google News

Casa Albă a declarat duminică că ambele părţi trebuie să găsească o modalitate de a negocia un sfârşit al războiului.

Rusia a reluat atacurile furibunde asupra Ucrainei

Mai multe explozii au fost raportate, marți dimineață, în orașul Zaporojie, aflat la aproximativ 50 de kilometri distanță de cea mai mare centrală nucleară din Europa. Potrivit Nexta, rușii au lansat 15 rachete și au dorit să lovească mai multe depozite de armament. În schimb au avariat mai multe blocuri din zona rezidențială. Până în acest moment autoritățile nu au oferit informații cu privire al eventuale victime, transmite Digi 24.

Tot marți, explozii puternice au fost semnalate și în Regiunea Donețk, anexată de Rusia. Rachetele au lovit orașele Kramatorsk și Slaviansk. Atacaturi au mai fost semnalate și la Poltava, Harkov și Dnepropetrovsk. Autoritățile ucrainene au avertizat populația să se îndrepte spre adăposturi.

Atacul de marți de la Zaporojie este al treilea în ultimele zile. Cel puțin 12 persoane au fost ucise și alte 49 au fost rănite în mai multor bombardamente care au lovit orașul în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, a anunțat statul major al forțelor armate ucrainene, transmite Reuters.