Cele complet dependente nu au resurse de gaze, nu au surse alternative în imediata apropiere, nu au ieșire la mare – alta decât Marea Neagră, unde nu se poate intra cu gaz natural lichefiat deloc – și nici depozite unde să fi stocat gaze. În celelalte cazuri, este vorba despre cantități crescânde de gaze din sursă rusească și de aprovizionarea prin Ucraina, fără alternative.

Ucraina se află azi în poziție de forță, (vezi https://evz.ro/razboiul-gazelor-rusia-ucraina-pentru-tranzitul-spre-ue-cu-kievul-cu-mana-forte.html). Mai întâi o decizie a Curții internaționale îi dă câștig de cauză și oblige Gazprom să plătească o datorie de 4,63 miliarde de dolari compensație către Naftogaz din care Gazprom mai datorează și azi 2,56 miliarde de dolari ca dobândă la această sumă principală. Perspectiva unei noi datorii nu este cea mai atrăgătoare pentru Rusia. Apoi Ucraina a stocat o cantitate suficientă de gaz, are contracte funcționale pentru surse alternative și poate asigura singură, din surse proprii și cele stocate, aprovizionarea Europei până în luna martie.

Această perspectivă face ca poziția Rusiei să fie una slabă. Însă negocierile au scos la iveală capcane ce pot schimba situația. Dacă Rusia dorea o prelungire automată cu un an a acordului existent, declarat neconcurențial de către Curtea de la Sockholm, Ucraina vrea un acord pe termen lung, care asigură sumele câștigate din tranzit, 3 mld dolari pe an pentru întreținerea conductelor și costuri de transport. Rusia miza pe încheierea conductelor Nord Stream 2 și Turkish Stream în 2020, însă chiar dacă perspectiva nu e chiar certă, mai poate face un efort pentru încă un an, fără a perpetua tranzitul pe o decadă. Din contra Ucraina dorește să fie la adăpostul celor 10 ani de acord pentru a-și reașeza piața din timp.

Rusia a reușit, în reuniunea de săptămâna trecută de la Bruxelles, să îmbrățișeze una din formulele de ieșire oferită de către UE pentru a încheia acordul și a ieși din clinciul în care s-a băgat singură. Astfel, a acceptat – spre deosebire de situația anterioară – ca livrările și acordurile să se facă pe reguli europene. Bătălia venea de la condițiile restrictive impuse de UE, dar mai ales se prevala de faptul că Naftohaz Ukraina, firma ucraineană de transport și distribuție de gaz, nu avea posibilitatea de a îndeplini ea însăși condițiile UE – separarea distribuției de transport și tranzit – punct depășit acum prin instalarea noii puteri și prin forța Partidului Servitorul Poporului care a impus reformele rapide.

Deoarece aceste argumente au dispărut iar Gazprom nu are pe unde livra cantitățile de gaze necesare în Europa de care depinde bugetul său măcar următorii doi ani – prin întârzierile înregistrate în Nord Stream 2, refuzul Danemarcei de a acorda autorizația de construcție prin apele sale teritoriale și prin condițiile europene – schimbarea de tactică și acceptarea regulilor europene a fost o ieșire. Pronunțarea hotărârii în Curtea de la Stockholm anulează posibilitățile de prelungire a acordului trecut an cu an succesiv, pentru că era necompetitiv.

Dacă mai adăugăm la slăbiciunile Rusiei Hotărârea Curții Europene de Justiție de la Luxemburg, în cadrul unui proces polonez, care susține că accesul Gazprom la conducta Opal – cea care leagă Nord Stream 2 submarin de Germania – se face la o capacitate limitată de 50%, deci și Nord Stream 1 are aceeași problemă, menținerea tranzitului prin Ucraina (și datorită Directivei Gaz negociată în timpul Președinției României la Consiliul European) devine obligatorie. Nu mai vorbim aici de perspectiva sancțiunilor americane pentru TurkStream și Nord Stream 2, care ar putea crea dificultăți, și acestea, rutelor ocolitoare ale Ucrainei.

În urma acestei sume de întâmplări succesive, acceptarea de către Rusia a variantei livrării gazului după reguli europene, prin intermediul rețelei ucrainene, a devenit obligatorie și chiar presantă și pentru Moscova. Pe de altă parte, Gazprom a introdus pe masă două noi condiții. Prima este renunțarea de către Ucraina la decizia Curții de la Stockholm și la dobânzile sancționatorii împotriva Gazprom – o condiție despre care rușii știu bine că nu poate fi acceptată de către Ucraina în nici un caz, fiind un dat al judecății internaționale, mai ales că Kievul a pregătit deja un proces dacă nu se încheie un acord potrivit hotărârilor Curții, proces care cere 14 miliarde de dolari pierderi dacă Gazprom refuză să prelungească contractul (la care actualul guvern de la Kiev a adăugat și alte sume ce reprezintă valoarea reziduală a sistemului de conducte și tranzit al său). Dosarul de pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj de la Stocckholm nu lasă multă marjă de manevră.

Dacă această primă propunere e una evident fără sorți de izbândă – Rusia a introdus-o ca să renunțe în negocierile viitoare – în schimb e introdusă o a doua condiție făcută să fie acceptată în compensație: repornirea aprovizionării directe a furnizărilor către Ucraina, oprite în 2015. Dacă Kievul își dorește menținerea pe termen lung a tranzitului prin Ucraina și plata costurilor aferente și o înțelegere bazată pe reguli europene, Rusia a introdus o clauză a “furnizărilor pe baza criteriilor de piață”. Criterii care aparent ar fi fost îmbrățișate și de către noul ministru ucrainean al Energiei, Oleksiy Orzhel, care a declarat că Ucraina nu respinge posibilitatea furnizărilor directe degaze rusești pe baza condițiilor de piață și la prețurile pieței.

Aici intervine marea capcană: ultima oară când acordurile ruso-ucrainene de furnizare a gazului au cuprins această condiție, după criza gazului din 2009, în timpul premierului Timoshenko, furniturile au cuprins prevederea ca livrările să se facă în condițiile pieței. Timoshenko abia eliminase RosUkrEnergo, o companie intermediară – introdusă după primul război al gazelor din 2006, pentru neplata datoriilor de către Ucraina – companie care altera piața gazelor livrând pretins „gaz turkmen”, la 90 de dolari mia de metri cubi privilegiaților, cei care-și vindeau peste 50% din afacere rușilor, și „gaz rusesc”, la 220 dolari mia de metri cubi celor care refuzau să fie preluați, în loc să vândă gazul tuturor la 160 dolari mia de metri cubi, cum fusese negociat „mixul” de gaze. Ulterior, când Ucraina a făcut acord direct cu Turkmenistanul, care era spoliat de sistemul rus de tranzit, acel gaz nu a mai fost transportat prin conductele rusești.

Păcăleala cu condițiile și prețul de piață, introdusă în 2009 – ca toate celelalte avantaje contractuale și păcăleli anterioare, făcute cu rea intenție de Gazprom, ce abuza de poziția sa dominantă – a dus la o spoliere a producătorilor ucraineni, obligați să plătească pretinse prețuri de piață oneroase. De altfel, acest aspect a fost recunoscut de către arbitrajul internațional exact ca livrări ce nu se făceau la prețurile pieței. Sperăm ca Ucraina să nu intre din nou în spectrul vechilor metehne ale afacerilor liderilor săi cu gazul contra spolierea totală a populației și economiei sale.

Te-ar putea interesa și: