Un sistem de bruiaj de mari dimensiuni a fost capturat de armata din Ucraina pe un câmp aflat în apropiere de Kiev. Dispozitivul respectiv urmează să fie analizat în SUA.
Un sistem de bruiaj ce aparținea rușilor a căzut în mâinile ucrainenilor și urmează să fie analizat de specialiștii din Occident. Un astfel echipament a fost recuperat de pe un câmp de luptă de lângă Kiev.
Un important sistem de bruiaj folosit de Rusia a ajuns pe mâinile ucrainenilor și va fi analizat de specialiști din SUA
Sistemul de bruiaj Krasukha-4 care este folosit împotriva sateliţilor şi radarelor, a fost găsit într-o zonă unde au avut loc lupte în apropiere de Kiev, cu modulul de comandă parţial acoperit de crengi şi răsturnat, probabil după ce a fost implicat într-un accident şi ruşii l-au abandonat considerându-l irecuperabil. Nu sunt semnale că forţele ruse ar fi încercat să îl distrugă, iar sistemul, chiar dacă este parțial avariat, se află într-o stare bună.
Acest echipament urmează să fie analizat în Statele Unite ale Americii (SUA), care ar putea să-i descopere secretele, notează jurnaliștii britanici de la The Telegraph, după ce va ajunge mai întâi pe cale terestră la baza aeriană americană din Ramstein, Germania.
Este folosit de armata rusă din anul 2010, care sunt capacitățile acestui dispozitiv
Sistemul are capacitatea de-a bruia sistemele de comunicaţii şi radar ale avioanelor, dar şi sateliţii şi dronele. Specialiștii sunt de părere că sistemul Krasukha-4 a fost folosit împotriva dronelor turceşti TB-2 Bayraktar în Siria pentru a le bruia semnalul de control şi a le provoca prăbuşirea. Sistemul este format dintr-un modul de comandă montat pe camion şi un vehicul de transport pentru senzorii electronici.
Acest sistem de bruiaj a intrat în serviciul armatei ruse în anul 2010. El a fost conceput pentru a proteja echipamentele terestre de sateliţi de spionaj şi aparate aeriene de recunoaştere. Are o rază de 300 de kilometri, iar sistemul său de bruiaj ar avea capacitatea să deterioreze sistemele electronice sensibile de pe anumite avioane.
Altfel, grănicerii ucraineni luați prizonieri, de trupele rusești, pe Insula Șerpilor, au fost puși în libertate. Aceștia au făcut obiectul unui schimb de prizonieri între Ucraina și Rusia. Despre cei treisprezece grăniceri s-a auzit, inițial, că ar fi fost uciși de ruși, deoarece nu au dorit să se predea. Ulterior s-a aflat că au fost luați prizonieri.