Putin a pus mâna pe banii Google! Autoritățile ruse au confiscat conturile bancare ale gigantului IT din Rusia

sursa: Twitter

Filiala Google din Rusia a depus declarația de insolvență, potrivit unui mesaj postat miercuri pe registrul oficial al Federației Ruse Fedresurs. Un reprezentant al filialei a declarat că toate conturile bancare ale gigantului IT au fost confiscate, şi din acest motiv a fost nevoită să „depunea o notificare cu privire la intenția de a se declara insolvabilă (falimentară)”.

Autoritățile ruse au confiscat conturile bancare ale Google Rusia, astfel că filiala gigantului IT nu mai poate funcționa, a declarat un purtător de cuvânt al Google. Așadar, Vladimir Putin a pus mâna pe conturile Google de la Alphabet Inc., care nu sunt deloc de neglijat.

Începând cu 22 martie 2022, compania prevede propriul faliment și incapacitatea de a-și îndeplini obligațiile bănești, şi solicită plata indemnizațiilor de concediere și (sau) remunerația personalului care lucrează sau a lucrat anterior în baza unui contract de muncă și (sau) obligația de a face plăți obligatorii în termenul stabilit”, a menționat oficialul

Filiala rusă a gigantului tehnologic american și-a declarat falimentul

Acțiunea vine după luni de presiuni din partea autorităților pentru că nu au șters conținutul pe care Moscova îl consideră ilegal și pentru restricționarea accesului la unele mass-media ruse pe YouTube.

Un purtător de cuvânt al Google a spus că acest demers al confiscării contului bancar al Google Rusia de către autoritățile ruse a făcut imposibilă funcționarea biroului nostru din Rusia şi este nevoit să-şi declare falimentul.

Confiscarea conturilor bancare ale Google Rusia de către autorități face de imposibilă funcționarea filialei, inclusiv angajarea și plata personalului, plata furnizorilor și alte plăți obligatorii prin contract.

Rusia a declarat marți că nu intenționează să blocheze canalul YouTube al Alphabet

Oficialii ruşi au declarat că nu intenționează să blocheze YouTube al Alphabet, în ciuda amenințărilor și amenzilor repetate, recunoscând că o astfel de mișcare ar pune în dificultate utilizatorii ruși, prin urmare, ar trebui evitată.

CEO-ul Rostelecom, Mikhail Oseevskiy, a declarat miercuri că Google funcționează normal în țară, inclusiv toate serverele sale, a raportat agenția de știri Tass.

Nu a fost clar dacă amenzile impuse gigantului Google (care includ o taxă 113 milioane de dolari din decembrie pentru ceea ce Moscova a declarat că s-a lovit de un eșec repetat în demers de a șterge conținutul pe care Rusia îl consideră ilegal) sunt de vină pentru declararea insolvenței Google din Rusia.

Veniturile în 2021 au fost de 134,3 miliarde de ruble, a arătat baza de date Spark a agenției de știri Interfax, a companiilor rusești, informează Reuters.