Bufonii au, la Shakespeare, nu doar roluri subtile în dinamica dramaturgiei – ei sînt cei care încrucă ițele spre a descurca sensurile, adesea –  ci au propriile lor povești, se vedea firea fiecăruia dintre ei, se vede țesutul lui omenesc, se simte emoția lui, respirația lui. Există cărți consistente dedicate bufonilor shakespearieni, care merită citite nu doar de exegeți și specialiști. Intenționez să scriu aici, curînd, cîteva rînduri despre una dintre ele. Dar acum, la început de an, aș vrea să mă opresc asupra unuia anume și, mai ales, asupra unei replici anume: Touchstone, bufonul din ”Cum vă place” și micul lui discurs despre conflicte.

Spre sfîrșitul piesei,  Touchstone este provocat să  povestească  cum a mers o anumită dispută, iar bufonul descrie  anatomia oricărui conflict. Iată: ”Nu mi-a fost pe plac cum își potrivise barba un curtean.M-a înștiințat că, deși nu-mi place tăietura bărbii lui, el crede totuși că e fără cusur: asta se cheamă Răspuns Curtenitor. I-am trimis iarăși vorbă că nu-i bine tăiată. El mi-a răspuns că așa-i place lui s-o taie: asta se cheamă Glumă Cuviincioasă. Cînd i-am spus a treia oară că nu-i bine tăiată, mi-a răspuns că nu-s în stare să înțeleg nimic, ceea ce se cheamă Răspuns Grosolan. I-am arătat din nou că nu-i bine tăiată. El mi-a trimis vorbă că nu-i adevărat; asta se numește Înfruntare Curajoasă. Dacă i-am spus iar că nu-i bine tăiată, mi-a răspuns că mint: asta e Împotrivire Vrăjmașă. Și iacă așa am ajuns pînă la Minciuna de Circumstanță și Minciuna Directă…N-am cutezat să trec dincolo de Minciuna de Circumstanță și nici el n-a cutezat să-mi arunce în față Minciuna Directă…” Așadar, treptele pe care se escaladează un conflict sînt: răspunsul curtenitor, gluma cuviincioasă, răspunsul grosolan, înfruntarea curajoasă, împotrivirea vrăjmașă, minciuna de circumstanță, minciuna directă.  Două rapide observații, cred, se impun. Aceasta este ”procedura” unui conflict galant. În politica românească, de pildă, nu se mai practică trecerea prin aceste etape. Se sare direct la faza belicoasă, a minciunilor. Apoi, îmi pare interesant de urmărit cum evoluția conflictului după Touchstone este, d efapt, un derapaj care scoate părțile conflictului din zona faptelor, a adevărului și îi plasează în zona minciunii. Orice conflict în stare maximă (stadiul la care se măsoară săbiile) este, de fapt, o amplasare a contradicției în zona minciunilor. Dimpotrivă, evitarea stadiului ultim, al săbiilor, într-un conflict, presupune efortul părților de a ține disputa în limitele adevărului.

În ”Cum vă place”, Touchstone continuă: ”În afară de Minciuna Directă, toate celelalte sînt ușor de înlăturat. Ba chiar și pe aceasta din urmă o poți înlătura cu un «dacă». Știu, de pildă, că o dată șapte judecători s-au chinuit zadarnic să înlăture o neînțelegere. Cînd, însă, împricinații s-au întîlnit, unuia dintre ei i-a venit în minte un  «dacă», uite cam în felul acesta: «Dacă dumneata zici așa, eu zic așa…», după care și-au strîns mîinile jurîndu-și credință. «Dacă» ăsta e uneori singurul mijloc de împăcare și să știți că are putere grozavă.”

La începutul acestui an, pe care îl anticipez plin de conflicte și de minciuni, mă rog să nu uităm de puterea grozavă, pe loc tămăduitoare, a unui ”dacă”. Cînd pozițiile devin ireconciliabile sîntem, cum am văzut, în ținutul Minciunii. Ca să ieșim de acolo, nu trebuie să facem altceva decît să operăm cu un ”dacă”, cu ultima picătură de rațiune. Dacă eu accept să zic așa, dumneata accepți să zici așa și dacă dumneata accepți să zici așa, eu accept să zic așa… Peace, man!