Puteau fi mărite pensiile cu 40%? Vasile Dâncu acuză guvernul condus de Florin Cîţu

pensiile, vasile dancu, psd, florin citu

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dâncu, a declarat vineri, la Digi24, că pensiile puteau fi mărite cu peste 14%, cât a fost ultima majorare în septembrie 2020.

Puteau fi mărite pensiile cu 40%? Vasile Dâncu acuză guvernul condus de Florin Cîţu. Amintim că guvernul Cîţu a anunţat nu cu mult timp în urmă că următoarea majorare va fi făcută în 2022. În acest context, sociologul Vasile Dâncu a făcut câteva calcule şi a indicat că pensiile puteau fi crescute.

De asemenea, el s-a referit şi la alte teme de actulitate, precum tăierea sporurilor bugetarilor sau reforma din administraţia publică.

Comunism utopic în rândul tinerilor?

„Am făcut de câteva ori studii despre nostalgie. Ţin minte că au fost câteva ziare care au profitat şi au vândut o grămadă de cd-uri cu muzică patriotică.

Tinerii de azi au auzit câte ceva despre comunism de la bunicii lor. Sunt cei care au avut câteva povestiri de-ale bunicilor, despre faptul că era o societate cu şanse cât de cât egale. Dar ei nu-şi pot închipui ce însemna cenzura, ce însemna să n-ai curent electric, să n-ai căldură…

Este un fel de comunism utopic, de comunism ireal pe care îl au ei. De asemenea, tinerii de azi au şi o mentalitate antibrand. Ne îmbrăcăm la fel, nu mai purtăm ceva de firmă, un brand. Există în rândul lor şi o tendinţă progresistă.

Oamenii au acest darwinism politic, funcţionează acest darwinism politic. Când facem portrete de lideri politici, dacă ne-am lua după ce spun oamenii, ar fi dezastru, ar fi numai scandaluri de televiziune. Încă există ideea aceasta a omului puternic, a tătucului care rezolvă totul de unul singur. Încă nu există ideea de echipă. Oamenii cred că din mintea conducătorului vine soluţia.

Dacă te duci la o dezbatere de intelectuali, se spune că degeaba critici, că trebuie să dai soluţii. Soluţia nu o am eu, trebuie s-o găsească specialiştii.

Vasile Dâncu acuză guvernul condus de Florin Cîţu

În ultima vreme am încercat să văd ce formă de liberalism are Cîţu. Mă aşteptam să văd un liberalism transformator la el, dar am văzut că el lucrează numai la reducerea costurilor.

(n.r. – jurnalistul Cristian Tudor Popescu l-a întrebat ce părere are despre ideea conducerii PSD de a lua bani de la cotizaţia României la Uniunea Europene pentru a-i direcţiona spre salarii, pensii şi consum). Din cotizaţia Uniunii Europene, acel miliard şi ceva, nu se pot lua bani. Eu asta n-am văzut-o, nici n-am putut s-o cenzurez. Bătălia pentru Buget este o bătălie de comunicare.

Guvernul a venit în Parlament şi a spus că nu avem nicio şansă (n.r. – referire la şansele PSD de a-şi impune amendamentele la Bugetul pentru 2021). Ce o să spună un partid de opoziţie? Bun, dacă nu vreţi să acceptaţi un dialog real… Voi sunteţi de la Guvern şi puteţi… Dacă reduceţi arieratele printr-o colectare mai bună… 9 miliarde au fost pierderile de arierate anul trecut. Asta am fi vrut noi să discutăm.

Nimeni nu mai crede că poţi reduce consumul şi în acelaşi timp să porneşti o creştere economică. Când mergi pe austeritate şi tăieri şi vrei să mergi şi pe creşterea economiei e ca şi cum apeşi şi pe frână, şi pe acceleraţie.

Puteau fi mărite pensiile cu 40%?

Vasile Dâncu

(n.r. – a fost întrebat dacă puteau fi mărite pensiile cu 40%, cum dorea PSD) Anul acesta am avut 86 miliarde, factura la pensii. Trebuie 106 miliarde pentru o creştere de 26%. Asta însemna de la 82 la 106 miliarde. Există un calcul prin care poţi de unde poţi lua banii respectivi. Din Fondul de rezervă bugetară…

Când am venit în guvernul Năstase, Năstase avea două milioane de dolari în Fondul de rezervă bugetară. Fondul de rezervă ar trebui folosit pentru urgenţe, calamităţi, Doamne fereşte... Nu-l foloseşti pentru a-i da la primari.

Dar eu zic că se putea face o creştere a pensiilor. Ei (n.r. – coaliţia de guvernare) puteau spune că nu se poate face cu 26% anul acesta. Ca un liberal ce este, domnul Cîţu trebuia să spună că poate face asta.

Eu susţin… PSD n-a comentat că nu susţine sporurile. Eu susţin tăierea sporurilor. Se află la guvern coaliţia PNL, USR PLUS, UDMR. Ei trebuie să-şi facă proiectul lor politic. Eu n-o să protestez că nu au făcut reforma administraţiei. Am lucrat şi eu în administraţie, ştiu aberaţiile de acolo. În mod normal ar trebui simplificată administraţia publică.

PSD probabil că n-a luat în calcul reformarea aparatului bugetar în ultimii 30 de ani. Dacă o lua, se făcea. Dar la un moment dat trebuie să facem asta”, a declarat Vasile Dâncu la Digi24.

vasile.s.dancu