Ca urmare a publicării în EVZ a articolelor „ Istoria secretă a unei afaceri de 350 milioane de euro” și „Politicieni și jurnaliști, complicii industriei Pharma în căpușarea banilor Sănătății”, am primit la redacție un text din partea Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

În cele două articole menționate, Lucian Duță, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a făcut o serie de dezvăluiri cu privire la jocurile de bani, interese, influențe și putere din domeniul farmaceutic. 

În virtutea dreptului la replică, reproducem integral punctul de vedere al ARPIM.

Mărturia dlui. Lucian Duță e una extraordinară. În sensul că deschide o fereastră către modul de gândire al unora din cei care au luat decizii în domeniul sănătății din România.

Și e bine să știm cum gândesc acești decidenți, pentru că viziunea lor – după cum s-a văzut și în cazul dlui. Duță – produce efecte pe termen lung. Și nu neapărat bune…

Ce e de remarcat în primul rând în toată această argumentație a fostului șef al CNAS este faptul că vorbește preponderent de bani și foarte puțin de pacienți.

Da, la momentul la care a fost introdusă taxa claw-back, situația financiară a CNAS era dezastruoasă în privința medicamentelor – niciun pacient nu a uitat că încă din primele zile ale fiecărei luni era o aventură să își asigure tratamentul înainte ca faimosul „plafon” să se epuizeze.

Opt ani mai târziu (și alte câteva măsuri de politici publice la fel de nefericite între timp), CNAS și-a obținut confortul financiar – orice depășire a bugetului pentru medicamente e acoperit automat de industria farmaceutică. Întrebarea fundamentală în toată această poveste complicată este dacă măsurile luate de CNAS trebuie să fie despre confortul CNAS sau despre confortul pacienților

Au obținut și pacienții un acces mai bun la medicamente? Judecând după crizele din ultimii ani, nu pare.

Și mai e o întrebare fundamentală: cum de numai România se confruntă cu atât de multe probleme în aprovizionarea cu medicamente în Europa Centrală și de Est? Poate e ceva greșit în felul în care abordăm acest domeniu? Poate ceilalți – Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovenia, etc. – fac ceva din care am putea învăța?

E ușor să invoci „șantajul industriei” pentru a-ți justifica eșecurile. Dar să nu uităm că e aceeași industrie (exact aceeași!) care e prezentă și în Bulgaria, și în Germania, și în Slovacia, și în Marea Britanie. Celelalte țări au găsit o soluție de compromis astfel încât toate cele trei părți interesate – pacienți, stat, industrie – să fie mai degrabă mulțumite decât nemulțumite. În România, doar autoritățile par mulțumite, pacienții și industria au o groază de nemulțumiri.

În ce privește taxa de claw-back și viitorul ei, o vorbă înțeleaptă spune că atunci când ești pe fundul gropii și vrei să ieși la suprafață, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să te oprești din săpat.

Liviu Popescu, Director Relații Externe ARPIM