Deși de mai bine de 20 de ani UDMR este stat în stat în țara noastră, abia acum pare că politicienii români au aflat asta, datorită unui moment scandalos petrecut zilele trecute. Acuzații șocante de blat la Mondial! „Hocheiștii de etnie maghiară au trădat România. Au jucat cu inima pentru Ungaria!” - titrează presa… Despre ce este vorba?
Naționala masculină a României, alcătuită în mare parte din hocheiști români de etnie maghiară, a evoluat în această săptămână la Campionatul Mondial, în Slovenia, iar la ultimul meci cu Ungaria, a avut loc un moment care în orice Stat din lumea aceasta s-ar fi lăsat cu repercusiuni drastice.
Hocheiștii din România au cântat „imnul Ținutului Secuiesc, în timp ce în tribuna Ungariei s-a aflat și ministrul Mediului, din România, Tánczos Barna Sportivii s-au aliniat la finalul meciului și au cântat împreună "imnul Ținutului Secuiesc".
Așa-numitul Ținut Secuiesc este un teritoriu format din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș, județele cu cele mai mari procentaje de populație de etnie maghiară din România: Harghita (85,2%), Covasna (73,7%), Mureș (38,1%). După cum se știe, unul dintre obiectivele majore al UDMR este obținerea autonomiei acestei zone, contrar Constituției României.
Sunt convins că micile ”indigestii” de fațadă provocate politicienilor români de la București de această întâmplare mizerabilă vor trece repede și săptămâna viitoare UDMR va fi iarași zâmbitor, în arcul guvernamental, fără să fi fost tras la răspundere pentru nimic din aroganța și nesimțirea cu care tratează acest gest impardonabil, în fapt, țara ai cărei cetățeni sunt.
E bine, totuși, să se știe că lucrurile n-au stat întotdeauna așa.
În cursul anului 2000 la Cluj, inițiată de câțiva intelectuali români și maghiari, s-a născut revista PROVINCIA. Aparițiile au fost sub forma unei reviste lunare bilingve, într-un tiraj de cca.1.700 de exemplare pentru versiunea în limba română şi cca.1.300 de exemplare pentru versiunea în limba maghiară. La începutul anului 2002 au fost publicate două volume concepute ca o antologie a celor mai importante articole apărute în ”Provincia” în cursul anului 2000. Volumele au fost publicate în limbile română şi maghiară.
Documentul politic conceput de grupul de intelectuali transilvăneni adunați in jurul revistei bilingve "Provincia" este urmarea discuțiilor politologice purtate de mai bine de doi ani in paginile publicației. Apărută la Cluj, cu finantare din partea Fundatiei pentru o Societate Deschisa (Soros), prin intermediul centrului pentru Etnodiversitate Culturala, "Provincia", săptămânalul de cultură politică, a fost publicat ca supliment lunar al cotidianului "Ziua de Ardeal" și concomitent al cotidianului de limba maghiară "Kronika". In ciuda intelectualilor români care publicau in paginile ei - Adrian Marino, Gabriel Andreescu, Alexandru Cistelecan, Camil Mureșan, Daniel Vighi, Ovidiu Pecican, Liviu Man, Alin Fumurescu și câteodată și subsemnatul, a politologilor maghiari - Gustav Molnar, Bakk Miklos, Levente Salat, "Provincia" nu a reușit decât să provoace polemici într-un cadru restrâns. Practic, revista nu circula decât în cercurile de intelectuali care discutau într-un limbaj academic, poate prea pretențios pentru masele largi. Principalele teme abordate de "Provincia" se referau la conceptele de "ardelenitate", "transilvanitate" și "toleranță etnică”.
Abia mai târziu ne-am ”prins” că o bună parte dintre capii UDMR aveau alte planuri cu relațiile româno-maghiare, planuri care au devenit vizibile cu fiecare zi care trecea. Prin manevre financiare bine ticluite, UDMR a reușit să distrugă inițiativa Provincia, care devenea periculoasă pentru abordarea pe care o propuneau ei, în legătură cu dialogul româno-maghiar. Conceptul de ”transilvanism” era periculos pentru planul lor.
Ceea ce avem/vedem noi acum în România/Transilvania este exact inversul celor ce se discutau la întâlnirile ”Provincia”.
Mai ales după plecarea de la conducerea UDMR a lui Marko Bela - poate singurul intelectual veritabil, a început ceea ce se poate numi transformarea UDMR în ”Puitor de plase și mine”. Adică, un angrenaj, o mașinărie programată să planteze pe teritoriul Transilvaniei tot felul de ”plase” și ”mine incendiare”, cu acordul tacit sau manifest al politicienilor de la București. Partidul, organizația culturală UDMR, sau ce-o fi a fost luat/(ă) în stăpânire de lupii tineri. Iar sub conducerea generațiilor de veterinari spilcuiți, ”Puitorul de mine și plase UDMR” a devenit dușmanul pe față al României, al Constituției ei, nedându-se în lături de la nimic pentru a înfășca orice ar fi fost de luat, în materie de drepturi, întrecându-se în reclamații pe la forurile europene și altele atâtea, fapte, pe care nu le mai enumăr aici. Am făcut-o de nenumărate ori și eu, și atâția alții, iar Statul Român, cu o lașitate nepomenită s-a făcut sistematic că nu observă nimic. Statul Român a fost, în ultimii ani, în genunchi în fața oricărui politician din Guvernul Viktor Orban, care avea chef să facă o vizita ”particulară” la Cluj, sau oriunde altundeva în Transilvania, doar ca să se pișe pe politicienii Români, care au pierdut, din lașitate, orice interes față de această zonă. L-au pierdut, sau l-au tranzacționat…
”Revizionismul a constituit pentru Budapesta, întotdeauna un alibi menit să justifice dictatura, antisemitismul, şomajul, scăderea nivelului de trai etc. Iar recucerirea teritoriilor pierdute e prezentată de propaganda oficială ca soluţie a tuturor problemelor şi contradicţiilor care confruntă societatea ungară, remediul tuturor neajunsurilor şi lipsurilor, calea de satisfacere a tuturor nemulţumiţilor. În esenţă, revizuirea Tratatului de la Trianon trebuie să asigure săracilor un trai fără griji, celor bogaţi şi mai multă bogăţie, iar tuturor ungurilor – fericirea. Practic, aproape nu a existat acţiune a guvernului ungar care să nu aibă în vedere pregătirea revizuirii Tratatului de la Trianon, indiferent dacă este vorba de un act de politică externă sau de măsuri în plan intern în domeniul economic, militar, cultural, social etc. Şi, desigur, o atenţie specială s-a acordat minorităţilor de naţionalitate ungară aflate în ţările vecine: Cehoslovacia, România şi Iugoslavia.” Argumentul acesta este arhicunoscut, atât în România, cât și în Lume.
Așa se face că la momentul în care vorbim constatăm că mulțumită unui urmaș al lui Brătianu, un nimeni în drum cu nume predestinat, Adrian Oros(z) as-a grăbit să dea o lege prin care oricine, orice cetățean străin (citește ”maghiar”) poate cumpăra teren agricol, făcând ca o bună parte din Transilvania să aibă proprietari din Ungaria.
Miliarde de euro intră în Transilvania pe filiera guvernului de la Budapesta și se transformă în universități, școli, grădinițe, săli de sport, cluburi de fotbal, hochei, etc. Dacă mai adăugăm miile de clădiri din marile orașe transilvănene retrocedate urmașului contestat al ”Statusului Romano-catolic Maghiar” prin procese îndoielnice, neverificate de Statul Român, care n-a avut nici un cuvânt de spus, niciodată, avem în față un tablou al trădării naționale.
”În cadrul „teoriilor“ geopolitice emanate de propagandiştii Noii Ordini Mondiale, de genul lui Samuel P. Huntington, Trevor N. Dupuy, Arthur Schlesinger-jr. ş.a., Transilvania a ocupat şi ocupă un loc esenţial. Chiar dacă textul Conferinţei de la Helsinki stipulează respectarea graniţelor stabilite după Al Doilea Război Mondial, trebuie create condiţii pentru a se oferi pretexte pentru modificarea graniţelor – mai ales că, între timp, s-au creat două precedente: unificarea paşnică a celor două Germanii şi distrugerea Iugoslaviei prin războiul purtat de S.U.A. sub umbrela N.A.T.O. Transilvania oferă unul dintre asemenea pretexte, iar preşedintele Vladimir Putin chiar a invocat, dacă ne amintim, pretinsele revendicări revanşarde ale minorităţii maghiare, pentru a ameninţa România cu posibila destrămare. Pe moment, datorită covid-ului și războiului prin care Putin a invadat Ukraina, război susținut de Viktor Orban și guvernul său, pare că UDMR, dedulcit la guvernare, s-a calmat. Dar agitaţia autonomistă şi secesionistă a ”Puitorului de plase și mine UDMR” va fi reluată în forţă. De data asta prin așa-zisa ”co-guvernare” a Transilvaniei. Până când Statul Român va constata, peste câțiva ani, (nu mulți) că Transilvania va mai figura doar formal ca parte a României.
În curând, românii din Transilvania vor fi cuprinși, nu de revoltă, așa cum se întâmplă acum, ci de lehamite. Oricine care trece azi cu mașina prin mizeria și cozile de pe șoseaua de la periferia din Oradea mult lăudatului Ilie Bolojan, ajunge în țara vecină și străbate ”cea mai săracă regiune a Ungariei”, poate face o comparație care opune mizeria, indolența, lipsa șoselelor, a marcajelor, imaginea satelor românești versus cele din ungurești. Degeaba urlă media că Viktor Orban e rău, pentru că orice ”prost” care se duce să-și alimenteze mașina în țara vecină (căreia i-a păsat de creșterea prețului carburanților!) poate vedea cum e în Ungaria și cum e în România. Orice ”prost”, acceptând că noi suntem proști, fiindcă guvernele României consideră că putem fi prostiți în față va vedea și felul cum vor arăta investițiile pe care guvernul de la Budapesta le face în Transilvania. Oamenii se vor gândi la binele lor și al familiilor lor. Iar lehamitea față de o politică a nesimțirii practicată de Statul Român îi va face să aleagă după ceea ce văd, nu după propagandă. Pe vremea lui Ceaușescu exista o zicere, referitoare propaganda despre viața din occident, comparat cu cea a românului trăitor în comunism: ”Dacă la ”ei” în Occident e atât de rău și la noi în România atât de bine, - se întreba românul mucalit Bulă -, atunci, de ce la ei e atât de bine, și la noi, atât de rău?”
Se vor reduce până la tăcere și vocile care mai spun azi adevărul. În câțiva ani, cu siguranță că va dispărea orice critică, orice opoziție și orice gest împotriva acestei mașinării a Budapestei care acționează în România, a ”Puitorului de plase și mine UDMR”. Și asta va fi spre rușinea tuturor guvernelor și a celorlalți care azi tac. Nu m-ar mira ca în câțiva ani la consulatul Maghiar din Cluj să i văd pe Români, făcând coadă pentru obținerea cetățeniei maghiare și al unui pașaport, cu care să poată merge fără viză în America. Căci, cu cele românești ești umilit și refuzat de ani buni, deși mulți se bat în piept cu ”Parteneriatul Strategic”…