Fostul președinte al UDMR, Markó Béla, a declarat într-un interviu pentru presa ungară că nu a fost dispus să subordoneze UDMR nici măcar lui Viktor Orbán și că Transilvania nu poate să revină Ungariei, deoarece românii sunt în majoritate de mult, dar ar trebui creat un statut administrativ specific.

Portalul de știri www.24.hu din Ungaria publică un amplu interviu cu Markó Béla, fostul președinte al UDMR, despre viața din perioada lui Ceaușescu, despre viața de astăzi și ce a fost între cele două.

În interviu, Markó Bela răspunde la o serie de întrebări despre cum a fost viața ca redactor la o revistă de literatură în anii comunismului, despre cenzură, despre rezistența în vremea dictaturii, despre întâlnirea cu Securitatea, despre schimbarea de regim din 1989, rolul de poet și cel de politician și despre subiecte ale politicii actuale, potrivit G4media.ro.

Rep.: Ce ați crezut despre viitorul Transilvaniei? în vremea comunismului – not. trad.) MB: Am crezut că situația Transilvaniei nu este soluționată, am considerat că mai devreme sau mai târziu, această problemă trebuie rezolvată. Întotdeauna am crezut că lucrurile nu pot să rămână așa, că represiunea etnică poate fi înlăturată, și poate fi creat un model echitabil de conviețuire româno-maghiară. Ca și copil, noi, în Secuime, unde abia am întâlnit români, și desigur nu prea cunoșteam nici istoria, am sperat că odată Transilvania va reveni din nou Ungariei.

Rep.: Ca adult nu ați mai avut această speranță?

Transilvania nu poate să revină Ungariei, deoarece românii sunt în majoritate de mult, iar astăzi aici locuiesc douăzeci și ceva la sută maghiari și șaptezeci și ceva la sută români. Situația este complicată și de faptul că cei douăzeci și ceva la sută nu au o distribuție omogenă, deoarece în estul Transilvaniei, în partea mai îndepărtată de granița ungară, în cele două județe din Secuime se concentrează populația maghiară, acolo suntem prezenți în procent de șaptezeci – optzeci la sută, în altă parte suntem minoritari sau chiar o diasporă. Toate acestea, în sine, fac inutilă această amărăciune continuă despre apartenența Transilvaniei. Desigur, este un alt subiect faptul că ceea ce este acum, este rău, iar pentru Transilvania ar trebui creat un statut administrativ specific. Pentru acest statut ar trebui să se lupte.

Rep.: Cu doi ani înainte de retragerea dvs., în 2009, ați declarat că ați învățat mult în politica externă de la politicieni români, care, spre deosebire de stilul maghiarilor, bazat pe cel german caracterizat de raționalitate, pedanterie, preferă mișcările flexibile, elastice.

MB.:Este o gravă greșeală, și noi maghiarii am comis-o foarte des de-a lungul istoriei noastre, plătind întotdeauna un preț ridicat din această cauză, pentru că am calificat disprețuitor ca fiind balcanice națiunile la sud și est de noi, și pentru că am privit lumea lor ca pe una dezordonată, confuză și funcționând într-un haos. Mi-e teamă că ne-am declarat diferiți pentru a ne disimula în general slăbiciunea. Și astăzi auzim ceva de genul poftiți și comparați satele maghiare din Transilvania cu cele române, urlă diferența. În regulă, să le comparăm, chiar există diferențe, dar după, să le comparăm cu satele săsești din România, și realizăm că totul este relativ. Deci, după părerea mea, să acceptăm următoarele: cultura bizantină este la fel de rafinată ca cea occidentală, doar că are o altă logică.

Rep.: Și dvs. ați devenit bizantin în anii petrecuți în politică?

MB.: Ca maghiar ar fi o prostie să devii bizantin, dar în București merită să facem politică doar dacă cunoaștem mentalitatea, modul de gândire a partenerului sau a adversarului.

Rep.: Care e diferența dintre politica vestică și cea de bizantină?

MB.: În Vest, dacă stabilim că la zece avem o întâlnire, atunci la ora zece toată lumea stă la locul lui, cafeaua a fost deja consumată, și începem imediat. În lumea bizantină, nimeni nici măcar nu ajunge la ora zece, la zece și un sfert cere o cafea, își caută notițele, dialoghează, ia pulsul, povestește ce este cu copiii, cu familia, și undeva la zece și jumătate, când toată lumea a atins un nivel de relaxare potrivit, poate să urmeze ce e important. Cu o atitudine nemțească, ultima desfășurare este extrem de enervantă, de nesuportat, omul stă pe ace, în secret își aruncă o privire în notițe, ce alte multe subiecte trebuie discutate, soluționate, și aceștia cu siguranță trag de timp ca să nu parcurgem majoritatea punctelor de pe ordinea de zi.

Rep.: Dvs. cum ați parcurs acest obstacol?

MB.: A fost nevoie de timp pentru a mă obișnui. Dar a fost necesar pentru a putea obține rezultate. A trebuit să realizez și faptul că această lejeritate are și beneficiile sale. După o astfel de încălzire este mai greu să te cerți.

Rep.: UDMR a avut în față din primul minut două dileme. Prima privind raportarea la partidele din Ungaria: a alege o parte și a spera de la aceasta bani, sprijin, sau a păstra o echidistanță față de toți actorii, cu toți actorii. A doua dilemă privește politica internă: a practica strict o politică pe criterii etnice și astfel a intra independent în parlamentul român, sau a se alia la un partid românesc mare, și la alegeri a se strădui să obțină rolul de a înclina balanța, și de a obține rezultate care ajută minoritatea maghiară ca membru al unei coaliții.

MB.: La prima dilemă răspunsul meu este că trebuie să ne păstrăm independența, și nu trebuie să ne legăm căruța la niciun partid din Ungaria, dar concomitent, da, trebuie să contăm pe sprijinul guvernului Ungariei, indiferent de ce partid este la putere. Celălalt răspuns este că da, în mod natural trebuie să fim prezenți în politica internă română. Putem noi să fim sprijiniți de Ungaria, mai mult, chiar și de întreaga putere din Vest, dar dacă nu suntem prezenți substanțial în București, atunci putem obține doar concesii de principiu.