PSD,dublă lovitură: Diniță și legea amnistiei, salvate

PSD,dublă lovitură: Diniță și legea amnistiei, salvate

Au luat act de demisia lui Viorel Hrebenciuc, i-au votat un înlocuitor iar apoi au plecat acasă. Deputații nu l-au dat nici de data aceasta pe mâna Justiției pe colegul lor de la PC.

Pentru ultima oară înainte de turul I al prezidențialelor, plenul Camerei Deputaților s-a reunit, ieri, pentru tranșarea unor subiecte fierbinți: demisia lui Viorel Hrebenciuc și încuviințarea arestării deputatului PC Ion Diniță, implicat în dosarul lui Aristotel Căncescu.

Deși Viorel Hrebenciuc era așteptat să spună personal„adio” după 18 ani de Parlament, el nu a fost prezent la ședința de plen. Parlamentarii au luat act de demisia lui Hrebenciuc, aceasta urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. Practic, Hrebenciuc a rămas fără imunitate, el putând fi arestat dacă instanța decide acest lucru.

Nici prezidențiabilul PSD, Victor Ponta, nu a fost prezent la ședință, acesta venind însă în biroul lui Valeriu Zgonea cu o oră înainte de începerea plenului. Solicitat să îşi spună opinia despre repunerea Legii amnistierii şi graţierii pe ordinea de zi a plenului Camerei, așa cum a anunțat ACL, Ponta a răspuns, în timp ce în plen se vota ca Marian Neacșu să fie noul vicepreședinte al Camerei: „Doar la televizor spun cei de la ACL că vor legea, în plen nu au spus absolut nimic”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Salvator a doua oară

La scurt timp, liderul grupului PNL, George Scutaru, a solicitat ca Legea amnistiei și grațierii să fie pusă pe ordinea de zi pentru a fi respinsă. USD a început să facă scandal în sală și să apostrofeze. Propunerea lui Scutaru de introducere pe ordinea de zi a proiectului privind amnistia și grațierea a fost respinsă cu 122 de voturi și 81 de voturi „pentru”. De altfel, parlamentarii ACL au avut pancarte pe care scria „Ponta, când îl grațiezi pe Voiculescu?”.

Aceasta nu este singura lovitură pe care PSD a dato justiției. După ce au luat act de demisia lui Viorel Hrebenciuc, parlamentarii PSD au plecat, unul câte unul, din ședința de plen. Astfel, atunci când s-a ajuns la discutarea cazului lui Ion Diniță, căruia procurorii i-au cerut încuviințarea arestării preventive, la prima numărătoare, doar 117 deputați au răspuns la apelul de prezență.

Valeriu Zgonea a mai făcut o încercare, de această dată fiind prezenți 152 de deputați, dar insuficienți pentru atingerea cvorumului de prezență și anume, 201. Băncile PSD erau aproape goale, doar 33 fiind prezenți. Astfel, Ion Diniță a scăpat pentru a doua oară de încuviințarea arestării preventive, după ce săptămâna trecută, atunci când s-a discutat cazul său, ședința de plen a Camerei Deputaților a fost suspendată tot din lipsă de cvorum.

Adam, Mihăilescu și Andronescu, sub lupă

Azi, senatorii juriști se vor reuni în ședință la ora 10,00, pentru a continua discuțiile referitoare la referatele DNA prin care se solicită declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu, implicați în dosarul Microsoft. În plus, Biroul Permanent al Camerei a dat termen Comisiei juridice să finalizeze până lunea viitoare raportul în cazul lui Ioan Adam, pentru care DNA a cerut încuviințarea arestării preventive în dosarul retrocedărilor. „Marțea viitoare se va întruni Biroul Permanent care va convoca de îndată plenul Camerei”, a declarat ieri secretarul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Neacșu, conflict de interese

Șeful deputaților PSD, Marian Neacșu, a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților, după ce parlamentarii au luat act de demisia lui Viorel Hrebenciuc. Neacșu este trimis în judecată pentru conflict de interese și este unul dintre promotorii legilor scandaloase din „Marțea Neagră”. Deputatul PSD Marian Neacșu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru conflict de interese. Potrivit rechizitoriului, Marian Neacșu, în calitate de deputat, a formulat cererea de angajare a fiicei sale în cadrul biroului său parlamentar și apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată (iulie 2009 - decembrie 2012) în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.