Dând curs solicitărilor vestelor galbene, Emmanuel Macron a lansat o mare dezbatere națională care ocupă tot timpul de emisie al televiziunilor de știri și al jurnalelor marilor canale de televiziune. Această dezbatere ar trebui să schimbe radical modelul de societate – de la instituirea referendumului popular la transparența completă a finanțelor publice sau reducerea drastică a numărului de parlamentari. Trebuie să recunoaștem că presa, în această perioadă, are de lucru ca niciodată!

Și totuși, în mod surprinzător, marile cotidiane pariziene au găsit timp, în această perioadă atât de încărcată, să acorde spații enorme unui cvasinecunoscut în Franța, un oarecare Liviu Dragnea. Cel mai recent articol datează de joia trecută și îmi evocă un alt articol publicat în urmă cu 10 ani și consacrat lui Adrian Năstase: un articol ilustrat cu o fotografie enormă pe trei sferturi de pagină și cu un spațiu gol pe care nici un jurnal serios nu și-l permite, decât dacă spațiul respectiv a fost deja plătit.

Ce aflăm despre Dragnea? Tot felul de bârfe vehiculate în principal de presa de opoziție din România, presărate cu nume obscure despre care francezul n-a auzit niciodată și cu siguranță nici nu se va interesa vreodată. Desigur, dacă Dragnea ar fi președintele României – sau măcar prim-ministrul – acest interes ar putea avea o oarecare logică. Fiind doar președintele unui partid și al unei camere a Parlamentului, articolele pline de detalii nu își găsesc nici o justificare și miros de departe a texte scrise de la București. Ca să va dau doar câteva dintre titlurile recente din Figaro: „Liviu Dragnea, intrigantul de Teleorman” ( ?!), „În România, vastă ofensivă a guvernului împotriva justiției”; „La București, puterea își reglează conturile cu Bruxelles-ul” (președintele Iohannis este și el la putere dar, desigur, nu despre el este vorba); „România – țara unui singur partid”; „România, țara unui singur partid”; „România: 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru șeful majorității”; România: condamnat la închisoare, șeful stângii refuză să demisioneze” etc. Nici unul dintre aceste articole nu respectă regula de bază a jurnalistului, aceea de a prezența și punctul de vedere al celui despre care scrii!

Ultimul, cel despre „Intrigantul de la Teleorman», depășește ca limbaj orice articol scris despre o personalitate străină, și până la urmă chiar despre o personalitate franceză, chiar dintre cele mai corupte, și Franța nu duce lipsă… Spre deosebire de presa anglo-saxonă sau cea din România, presa franceză este extrem de rezervată în limbaj și folosește zece fraze politicoase ca să transmită o idee acolo unde presa londoneză, de exemplu, execută scurt în câteva cuvinte vitriolate.

Inutil să vă mai spun că n-am citit nici un alt articol de asemenea „ținută” despre vreun alt lider politic din UE. Așa cum spuneam, articolul are un puternic parfum dâmbovițean.

De ce este presa franceza interesată să umple de noroi o parte a spectrului politic românesc? Nu mă hazardez să dau un raspuns cert atâta vreme cât nu am o dovadă concretă, dar toate elementele pe care le-am citat converg spre ideea unor articole plătite. De către cine? Vă las să ghiciți.

 

Te-ar putea interesa și: