Evenimentul zilei: Preasfințite Părinte, cum i-ați explica unui copil care crede în Moș Crăciun că este vorba de fapt de Nașterea Domnului?

PS Damaschin Dorneanul: Depinde de vârsta copilului. Mai întâi, nu aș încerca să-i zdruncin credința lui în Moș Crăciun (așa, ca să ne păstrăm candoarea copilăriei). Așteptarea lui Moș Crăciun este o bucurie care nu ar trebui înlăturată din viața niciunui copil. M-aș folosi poate de acea legendă a lui Moș Crăciun ca fiind gazda care a refuzat să-i primească pe Fecioara Maria și pe Iosif, ba chiar și-a pedepsit soția că a îndrăznit să-i adăpostească într-un grajd de animale. Mai apoi s-a căit și din om rău s-a făcut om bun. Ca semn concret al părerii de rău, a început să împartă daruri în ajunul Nașterii Domnului. Și așa cred că s-ar putea pune în legătură atracția copiilor pentru Moș Crăciun cu ceea ce serbăm, de fapt, acum, la Crăciun: Nașterea Domnului Iisus Hristos, cu trup, din Sfânta Fecioara Maria.

Evenimentul zilei: Dar, cine este de fapt Moș Crăciun? E bine să credem în existența lui?

PS Damaschin Dorneanul: E bine, cum să nu fie bine. Nici prin gând să nu ne treacă vreo idee că nu „există” Moș Crăciun. În chip duhovnicesc, Moș Crăciun este personificarea bunătății. El este personificarea bunătății lui Dumnezeu Tatăl, Care ne-a dăruit cel mai mare dar: pe Fiul Său. De ce? Pentru că „atât de mult a iubit lumea”, cum citim în Evanghelia după Ioan. Din dragoste, Dumnezeu oferă daruri. Urmând pilda acestei iubiri, devenim și noi dăruitori. Moș Crăciun este chipul „văzut”, să zicem, al darurilor care izvorăsc ca recunoștință față de marele dar pe care Dumnezeu Tatăl ni L-a dăruit. Și, la fel, pentru toate darurile pe care El le face fiecăruia și lumii întregi. Și cum toți suntem chemați să ajungem la „asemănarea” cu Dumnezeu – în teologie se folosește cuvântul „îndumnezeire” – fiecare este invitat să devină un alt „moș crăciun”. Adică, din rău, să devină bun; din bun, să devină mai bun. Și să devenim, și noi, împărțitori de daruri.

Evenimentul zilei: Pentru mulți, Crăciunul înseamnă cadouri.  De ce oare ?

PS Damaschin Dorneanul: Nu este rău că oamenii își fac cadouri de Crăciun. Dar este păcat că, nu de puține ori, se rămâne doar la aceasta. Dacă am ști pentru ce facem cadouri, atunci am merge puțin mai la adânc. Este adevărat, facem mai întâi daruri celor apropiați. Dar dacă ne aducem aminte că Pruncul Iisus S-a născut în sărăcie, în pribegie, respins de mai toți, atunci poate ne hotărâm să dăruim și altora daruri. Sunt atât de mulți copii singuri, bătrâni părăsiți, bolnavi fără speranță. Lor cine le vestește Crăciunul? Oare numai preotul? Nu am putea fi și noi colindători? Sau noii magi care aduc nu aur, smirnă ori tămâie, ci un dar mic, dar însoțit de un dar mare al unei vorbe bune, un zâmbet încurajator și o mână caldă. Și când dăm sărbătorii și un conținut spiritual, atunci da, poate mai salvăm ceva din prea multa „comercializare” a ei, așa cum ați zis.

Evenimentul zilei: Este adevărat că oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu de Crăciun și de Paști? De ce oare?

PS Damaschin Dorneanul: Sunt mai aproape de Dumnezeu de Crăciun și de Paști pentru că acestea sunt două mari sărbători care nu au cum să fie uitate de oameni. Chiar dacă uneori se pierde – și câteodată se pierde chiar mult – din semnificațiile celebrării, totuși încă se mai poate recupera.
Oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu de Crăciun, pentru că de Crăciun Dumnezeu a fost El mai întâi aproape de om. Adică S-a făcut om. S-a făcut Unul dintre noi, oamenii. El ne-a salvat din interiorul unei umanități căzute. Nu a fost o acțiune din afară, la „comandă” divină. În tradițiile religioase anterioare nu s-a mai pomenit ca o divinitate să se pogoare până într-acolo încât să ia natura umană. Ce apropiere mai mare a lui Dumnezeu de oameni?! Și cum să nu simtă oamenii aceasta?!
O, dacă ne-am concentra pe acest înțeles al sărbătorii, atunci toate ar fi privite într-o lumină nouă. Și ar avea sens și bradul, și colindele, și darurile, și masa îmbelșugată…

Evenimentul zilei: Cum ar trebui oamenii să aștepte Nașterea Domnului?

PS Damaschin Dorneanul: Nașterea Domnului se trăiește frumos dacă te-ai pregătit frumos pentru ea. Și Biserica ne ajută să ne pregătim. Ne pregătim în primul rând prin post. Fiecare după puterea lui, după condiția fizică pe care o are, dar fără o perioadă de abstinență premergătoare, nu simțim că e sărbătoare de Crăciun. Că, dacă ai mâncat carne și pe 23 și pe 24 decembrie, atunci ce gust să mai aibă aceeași carne de pe 25 decembrie? Apoi ne pregătim sufletele prin Spovedanie, prin Pocăință. Așa cum facem curat în case, în apartamente, în gospodării, și ne place să-i întâmpinăm pe cei care ne calcă pragul cu o casă curată, luminoasă, frumoasă, așa și pe Hristos se cade să-L primim cu casa sufletului curățită. Este atât de reconfortant să te simți iertat de Dumnezeu! Să poți să-ți înnoiești viața, gândurile, atitudinile! Să nu mai porți povară de vinovăție! Slavă lui Dumnezeu să mai avem această binecuvântarea de a ne putea mărturisi micimile de suflet, de a ne exprima părerea de rău pentru ele, de a făgădui să ne luptăm cu cele rele și să primim, astfel, iertare de la Dumnezeu.
Sunt mai multe de zis, dar închei prin a aminti și aceea că Domnul iubește oamenii buni. „Bun ești, Doamne, bun”, spunem într-o colindă. Dumnezeu „bunuțul” vrea să împărțim bunătate, din bunătatea Lui. Iertare, cum și noi am fost iertați. Generozitate și îngăduință, așa cum și noi le-am primit.
Dați bunătate altora și vi se va răspunde cu bunătate. Împărtășiți iubire și vi se va umple sufletul de dragoste și vă veți simți împliniți, bucuroși și fericiți.

Evenimentul zilei: Care este cea mai de preț amintire a Preasfinției Voastre din perioada Crăciunului?

PS Damaschin Dorneanul: O amintire a mea de Crăciun? Cred că atunci când mergeam cu colinda. Eu am stat o bună parte a copilăriei la bunici și din satul acela mic și tare drag mie îmi vin în minte amintiri plăcute când colindam. Și colindam tot satul. Așa, cam de pe la patru după masă, până spre opt-nouă seara. Și când mă întorceam acasă, era atât de cald și de bine! Și povesteam cum am fost primit și ce mi s-a dăruit, și mă încălzeam pe cuptor, sorbind un ceai aromat și fierbinte.
Sentimentul acesta de frățietate între locuitorii satului, pe de o parte, și acela al căldurii din casa bunicilor, pe de altă parte, mi-au îmbucurat sufletul. Și el înflorește și acum, când îmi aduc aminte de acele vremi.