SUA amenință companiile europene cu privire la riscul sancțiunilor în problema gazoductului Nord Stream 2.
Departamentul de Stat al SUA a avertizat companiile europene suspectate că încearcă să ajute gazoductul rusesc Nord Stream 2 că riscă sancțiuni. Administrația Trump pregătește o rundă finală de măsuri punitive contra proiectului, au informat marți două surse oficiale.
Provocarea Nord Stream 2: SUA amenință companiile europene cu sancțiuni
O sursă din guvernul american, sub protecția anonimatului, a declarat că se încearcă informarea companiilor cu privire la riscul pe care și-l asumă. Acestora li se recomandă să se retragă înainte de a fi prea târziu. Potrivit sursei, Departamentul de Stat urmează să facă public un raport, până joi sau vineri, cu companiile suspectate că susțin gazoductul ruso-german. Sursa a mai precizat că raportul include companii de asigurare sau de verificare a echipamentelor de construcție.
Dacă nu încetează lucrul, companiile respective riscă să fie sancționate conform legilor americane. Zurich Insurance Group ar putea fi una dintre ele. Compania nu a răspuns imediat solicitării de avea o poziție oficială. Gazoductul de 11 miliarde de dolari, unul dintre proiectele esențiale ale Rusiei în Europa, a amplificat tensiunile dintre Washington și Moscova.
Miza Nord Stream 2: lupta pentru dominație în Europa
Administrația Trump se opune Nord Stream 2, care ar putea lăsa Ucraina fără taxele de tranzit în vigoare. Administrația americană susține că astfel se crește dominația politică și economică a Rusiei în Europa. Puterea de la Casa Albă a accelerat exporturile gazului natural lichefiat american în Europa, un combustibil care concurează cu gazul de conductă rusesc.
Kremlinul susține că Nord Stream 2, manageriat de compania energetică de stat Gazprom, este un proiect comercial. Germania, cea mai mare economie a Europei, consideră gazoductul comercial, căci are nevoie de gaz pentru a închide fabricile de cărbune și nucleare din motive de siguranță și ecologice.
Noul președinte ales Joe Biden s-a opus proiectului când era vicepreședinte, în administrația Obama. Încă nu se știe dacă va accepta compromiterea proiectului odată cu începerea mandatului de președinte, din 20 ianuarie.
Gazprom a stopat construcția Nord Stream 2 timp de un an, după sancțiunile americane din decembrie 2019. Însă munca s-a reluat, căci Gazprom speră să încheie proiectul de sub Marea Baltică pentru a dubla capacitatea liniei existente. Proiectul este finalizat în proporție de 90%, rămânând numai 100 de kilometri din apele de adâncime ale Danemarcei.
Departamentul de Stat amenință cu Sanctions Act
Partenerii occidentali ai Gazprom sunt Uniper (Germania), grupul german Wintershall Dea (BASF), gigantul britanico-olandez Shell, OMV (Austria) și Engie. O sursă din industrie rezidentă în SUA, cu acces la Departamentul de Stat, a declarat că firmele europene,au primit solicitări din partea administrației Trump în ultimele luni. Solicitările, care vizează inclusiv companii germane, se referă la activitățile lor legate de Nord Stream 2.
În octombrie 2020, Departamentul de Stat a chestionat companiile dacă sunt implicate în Nord Stream 2 și dacă s-a mai lucrat după 15 iulie. La acea dată, Secretarul de stat Mike Pompeo a avertizat investitorii în Nord Stream 2 și în conductele Turkstream că riscă sancțiuni conform reglementărilor Sanctions Act din 2017. Este legea care statuează penalități pentru entitățile ostile americanilor.
Pe 1 ianuarie, Departamentul de Stat a revenit cu o solicitare urgentă, a informat o sursă din industrie. În acel weekend s-a cerut stabilirea unei convorbiri telefonice cu Biroul Resurselor energetice. Convobirea se axa pe discutarea detaliilor despre modul în care companiile urmează să-și reducă activitățile. Departamentul de Stat nu a răspuns imediat cererii de a comenta acest context.
Sursa: Reuters