Opinii EVZ
Provocare strategică generată de apropierea ruso-turcă: organism de coordonare diplomatic, de apărare şi intelligence | PULSUL PLANETEI
Unul din rezultatele grave, profunde şi cu posibile implicaţii majore în regiunea noastră a întâlnirii Putin- Erdogan de săptămâna trecută este crearea şi reunirea unui organism de coordonare la nivelul ministerelor Apărării, ministerelor de Externe şi a serviciilor de informaţii ale Turciei şi Rusiei, cu atribuţii neprecizate.
E adevărat că principala formulă indusă de existenţa acestui organism este cea a unui cadru tehnic de negocieri, însă profunzimea cooperării instituită de un asemenea organism e necunoscută, şi e greu de stabilit nivelul tectonic indus de o asemenea schimbare de aspect şi eventualele acorduri nepublice care ar fi coordonate de cele două părţi.
Unul dintre primele efecte a fost reluarea acţiunilor aviaţiei turce asupra Daesh-Stat Islamic, operaţiuni întrerupte după doborârea avionului rus ce a survolat teritoriul turc, fapt ce a generat o vânare a avioanelor turce care ar fi intrat pe teritoriul sirian, acolo unde Rusia are control major şi capabilităţi de doborâre a acestor avioane. Între timp, deşi a anunţat retragerea din regiune şi atingerea obiectivelor, Rusia continuă loviturile aeriene împotriva opoziţiei siriene şi asaltul terestru în Alep, împreună cu acoperirea aeriană a acestor operaţiuni. Mai mult, la nivelul Comisiei de Apărare a Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, s-a decis instalarea unei noi baze militare permanente ruse pe aeroportul Humaimam. În al doilea rând, un alt subiect ce a fost abordat şi care ar putea fi convenit la nivel tehnic ar fi închiderea frontierei turco-siriană pentru „a bloca aprovizionarea cu arme a opoziţiei siriene şi intrarea de terorişti către Europa”. Deşi partea rusă susţine că a prins Turcia la colţ şi că nu are cum să scape de această perspectivă, nu aceeaşi abordare e manifestată de Turcia. Aici se vădesc multiplele divergenţe între Rusia şi Turcia cu referire la Siria, legate de menţinerea lui Al Assad, eventual chiar în puterea de tranziţie, bombardarea de către ruşi a opoziţiei turcomane susţinute de Turcia sau susţinerea kurzilor sirieni. Se pare că o posibilă monedă de schimb ar putea fi tocmai renunţarea de către Moscova la susţinerea Unităţilor de Apărare a Poporului (YPG) considerate de partea turcă o ramură a PKK, organizaţie teroristă a kurzilor.
Pe de altă parte, presiunea triadei ruso-turco-iraniene ar putea să ducă şi către o negociere la nivelul puterii actuale a lui Assad fără preşedintele sirian, o formulă de înţelegere mai largă şi acceptabilă Turciei. Aici Iranul ar servi drept intermediar iar întâlnirea turco-iraniană la nivel înalt ar fi aşteptată la Ankara. Însă relaţiile dintre cei trei actori sunt mult mai complexe decât o alianţă peste noapte. Într-adevăr, pe teren în Siria se află trupele speciale sau angajate ale diferiţilor actori implicaţi, Rusia, SUA, Arabia Saudită, Turcia şi Iran, cu intermediarii lor sirieni, iar confruntările şi rivalităţile multiple complică orice tip de acord.
Ne puteți urmări și pe Google News
Însă această nouă schimbare, chiar dacă salutată de ONU şi SUA în privinţa primei acţiuni publice de reimplicare a Ankarei împotriva Daesh autointitulată Stat Islamic, nu lasă loc la foarte mult optimism, din contra, preocupările pentru noua provocare stârnită de cooperarea în materie de securitate între Rusia şi Turcia sunt la nivel maxim, iar analizele cunoscătorilor arată că scenariile negative pentru interesele occidentale sau pentru pacea în regiune sunt cele mai probabile şi mai numeroase astăzi.
Toată lumea aşteaptă sosirea secretarului de stat al SUA, John Kerry, la Ankara săptămâna viitoare, pentru clarificări şi reaşezări ale relaţiilor, în timp ce relaţia turco-europeană este alterată puternic de declaraţii publice virulente ale unui număr mare de lideri europeni care vorbesc de blocarea negocierilor de aderare şi liberă circulaţie până la clarificarea situaţiei pedepsei cu moartea invocată în Turcia şi retragerea din acordul privind migranţii, ba chiar unii vorbesc despre „evitarea şantajului turc” sau despre existenţa unui plan B pentru refugiaţi-migranţi în Europa. Însă o poziţie intransigentă şi excesiv de inflexibilă riscă să ducă la pierderea Turciei precum a fost pierdut Azerbaidjanul de către UE.
Recomandările noastre
