Proteste masive în Germania. Oamenii nu sunt mulțumiți de măsurile de sprijin adoptate în Parlament

Demonstrations by Greenpeace, Campact, attac, BUND, Verdi and others will take place in six cities under the motto "Solidarity through the crisis - create social security and end fossil fuel dependencies". The demonstrators demand targeted relief for those who urgently need support, an overall strategy for a sustainable, affordable basic supply, massive investments to make us crisis-proof for the future. In sechs Städten finden Demonstrationen von Greenpeace, Campact, attac, BUND, Verdi u.a. unter dem Mo

Germania a anunțat un pachet de sprijin de 200 de miliarde de euro, dar oamenii nu sunt de acord cu modul în care vor fi împărțiți banii. Ei spun că persoanele care au venituri mici ar trebui să primească un ajutor mai mare.

Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, sâmbătă, în şase mari oraşe din Germania pentru a cere o distribuire mai corectă a fondurilor guvernamentale ce se vor acorda pentru a limita efectele prețurilor uriașe la energie, transmite Reuters.

La Berlin, Dusseldorf, Hanovra, Stuttgart, Dresda şi Frankfurt, protestatarii au mărşăluit pe străzi și au afișat pancarte cu solicitări pentru Guvernul german. Oameni au cerut de la reducerea inflaţiei până la renunţarea la energia nucleară şi majorarea subvenţiilor la energie pentru cei cu venituri mici.

Mai mult pentru săraci

Potrivit Greenpeace, unul dintre organizatorii protestului, aproximativ 24.000 de oameni au participat la aceste marşuri, în timp ce poliţia a susținut că la Belin au ieșit în stradă doar 1800 de oameni.

„Vrem să arătăm că avem nevoie urgentă de o asistenţă financiară pentru cetăţeni care să fie echilibrată sub aspect social. Guvernul face multe, dar distribuie fondurile cu stropitoarea. Oamenii cu venituri mai mici au nevoie de mai mult sprijin decât cei înstăriţi", a subliniat Andrea Kocsis, vicepreşedintă a ver.di, unul dintre sindicatele care participat la proteste.

Oamenii sunt de părere că ajutoarele nu sunt distribuit în mod echitabil. „Consider că ar fi mai bine dacă am distribui într-un mod mai corect. Sunt milionari care spun că vor să plătească impozite mai mari. Nu văd să se întâmple nimic pe acest front", a remarcat Ulrich Franz, unul dintre protestatarii de la Berlin.

Pachet de sprijin

Parlamentul german a aprobat vineri un pachet de sprijin de 200 miliarde de euro menit să protejeze companiile şi gospodăriile de impactul creşterii explozive a preţurilor la energie. Inflația a ajuns în Germania la 10,9%, cea mai mare cifră din ultimii 25 de ani.

Pachetul de măsuri include acordarea, o singură dată, a unei sume care să acopere o factură lunară la gaze pentru gospodării şi întreprinderile mici şi medii, precum şi un mecanism de limitare a preţurilor. Oamenii consideră că acest ajutor nu este suficient și, din acdst motiv, au ieșit sâmbătă în stradă, potrivit Agerpres. 

Prețurile mari au creat nemulțumiri și în Franța,. Țara a fost aproape paralizată în ultimele zile din cauza unei greve generale, dar și de proteste de stradă. Oamenii au cerut salarii mai mari.