Suporterii lui Obama au trecut, în doar un an de zile, de la credinţa mistică în “yes we can" (reforma radicală a guvernării şi naturii umane) la dezamăgire.

Campania electorală e poezie, guvernarea e proză, iar pârghii ca să pogori raiul pe pământ nu prea sunt. Aşa mă tem că vor păţi şi susţinătorii USL (=PSD+PNL) în caz că aceasta va câştiga alegerile.

Am în vedere programul economic abia lansat: un document vizionar în format Powerpoint ce mi-a produs două surprize. În primul rând, ca ton şi prezentare, e peste media profesională cu care ne obişnuiseră partidele, în special pe fondul recent de rinocerizare agresivă a discursului public. Există o structură argumentativă, de la probleme către soluţii; există date care să susţină afirmaţiile, care date sunt în mare parte corecte; există nişte concluzii care se leagă. E drept că ici colo limbajul devine polemic în stil Scânteia, nu în stil Obama, dar e drept că şi publicul e altul.

Dacă se curăţă textul de suceli polemice, unele justificate, unele gratuite, devine evidentă şi a doua surpriză: continuitatea cu politicile de până acum şi intenţiile de viitor ale actualei guvernări. Punctul central al viziunii USL este reluarea creşterii economice şi crearea de noi locuri de muncă, o dată criza trecută – idee cu care nu ştiu cine naiba nu e de acord.

Obiectivele pioase de sporire a absorbţiei de fonduri UE şi combatere a evaziunii sunt şi cele ale lui Boc zilele astea – puse în practică bine, prost, aşa cum se poate la noi, dar pe ele se merge deja. La fel, se propune creşterea ratei de ocupare, management privat în companiile de stat, contracte de performanţă în instituţiile publice, asistenţă tehnică de la Banca Mondială şi alţi parteneri internaţionali (cu alte cuvinte, USL merge pe actualul Cod al Muncii flexibilizat, şi atunci te miri de ce atâta scandal la aprobarea lui). E drept că Uniunea face un pas mai departe şi promite consiliu de supraveghere cu experţi străini la Vamă şi ANAF– idee de salutat, dar pe care o prezic însă repede uitată la guvernare.

Actualul acord cu FMI va fi aplicat în continuare (desigur, “adaptat"), iar un altul va fi discutat cu FMI din 2013 încolo. Se vor încuraja prin deducere parţială asigurările de pensie şi sănătate private (deja sunt, dar să lăsăm detaliile, intenţia contează); se va continua regimul opţional de impozitare cu 3% pe venit la microîntreprinderi (idem,deja se aplică). Restrângerea creditării în valută pentru populaţie e în regulă, doar că nu-i treaba guvernului, ci a BNR, care a strâns şurubul în ultima vreme.

Se va pune în practică intenţia duşmanului Băsescu de a avea mecanisme legiferate de control al deficitului bugetar, guvernul USL auto-impunându-şi limitări drastice ale libertăţii de mişcare; ce poţi zice decât, să dea Dumnezeu s-o vedem şi pe-asta. Se va centraliza managementul fondurilor UE – ideea nu este neapărat bună, dar în disperare de cauză încercată şi de Boc. Că nu s-a văzut diferenţa în practică este deoarece un ACIS slab nu poate comanda unor miniştri puternici; mă îndoiesc că în guvernul de coaliţie Ponta lucrurile vor sta altfel.

Există mici contradicţii şi imperfecţiuni ici-colo, dar cine în ţara asta e perfect? De pildă, acuza că actuala guvernare a creat “mari datorii" acoperă şi 2009, anul când problema a fost maximă, dar PSD era la guvernare; iar o parte din datoria de atunci e doar transparentizarea celei ascunse acumulate de Tăriceanu (tot cu concursul PSD). Similar, indicii de calitate a guvernării sau de inegalitate a veniturilor (Gini), raportaţi pe 2009, reflectă în mod firesc realităţile din anii anteriori. Deci avem un mic exerciţiu drăguţ de împuşcare în picior a USL, bazat pe intuiţia (corectă) că la noi cifrele se citesc superficial.

Problema e însă că, dacă toate măsurile de disciplină fiscală promise se pun în practică, nu văd cum se poate reconcilia creşterea enormă a încasărilor la buget, de la 32 la 38% din PIB, cu reducerea masivă a principalelor impozite. E drept că, spre deosebire de ce se zice la televizor, aceste promisiuni au note de subsol mărunţele, precum contractele bancare: reducerile de TVA sunt pentru sfârşitul, nu începutul guvernării; la impozitul pe venituri se reduc unele rate, dar în funcţie de cum se aplică deducerile (neprecizate) schimbarea reală ar putea fi mai mult simbolică.

În rest, tot felul de ghirlande decorative pentru impresie. Condiţia de 10% angajaţi sub 25 de ani într-o firmă care vrea să participe la licitaţii de lucrări e bizară şi va fi amendată în normele de aplicare atât de mult încât nu merită s-o forfecăm acum (de exemplu, cum se va aplica marilor firme străine care vin aici la licitaţii?). Taxarea tranzacţiilor speculative sună minunat poporului, până când va trebui definit în lege ce e aia speculativ. Va aduce probabil cam 3.50 RON la buget, că Bucureştiul nu e Londra; în plus, contrazice atragerea investiţiilor promovată în pg. 38.

Acolo unde apare obiectivul interesant de atragere de investiţii din ţările BRIC. Investiţii braziliene şi indiene, mai puţin probabil. Şi atunci rămân pe listă China şi Rusia, pe care văd că USL se bazează foarte tare ca sursă de fonduri şi bune practici de afaceri în România. La faza cu Rusia, vă las să zâmbiţi singuri; cum e cu investiţiile chinezeşti peste hotare, ne vom amuza împreună într-unul din articolele viitoare.

De final, avem şi o glumă foarte tare în program: PSD-PNL, plus dl. Voiculescu, îşi propun nici mai mult nici mai puţin decât “pedepsirea faptelor de corupţie". Am văzut cu câtă consecvenţă îi iau ei în braţe nu doar pe proprii miniştrii şi preşedinţi de judeţe anchetaţi, dar mai nou chiar şi pe corupţii din PDL pe care pune mâna DNA. Şi aici este de fapt marea problemă a programului USL: nu ce promiţi la timpul viitor, ci cât de credibil eşti că vei aplica ce spui, pe baza experienţei de până acum.