Iată faptele. Joi, 22 februarie 2018, ministrul Justiției a anunțat declanșarea procedurilor de revocare din funcție a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Unii au văzut în acest moment Apocalipsa. Alții, A doua Venire.

Printre cei care au interpretat hormonal pro sau contra un fapt al realității democratice, un fapt care așteaptă o abordare calmă, lucidă, pentru că e unul dintre faptele care au fost și vor mai fi de acum încolo cîtă vreme România va sta sub imperiul democrației, se numără – culmea!- politicieni, lideri de opiniei, persoane și personalități presupuse a evita pe cît posibil abordarea scenei publice din perspectiva unui chibiț de galerie.

S-au găsit și jurnaliști străini sau, mă rog! așa ziși jurnaliști străini, pentru că sunt românași și românce de pe pajiștile Mioriței la care apelează unele ziare din Occident pentru a scrie despre România, fără să le coste deplasările unor reporteri de forță din redacții, care au bocit momentul ca unul de abatere a țării noastre de la democrație, de la Lege, de la Constituție. O neghiobie.

Prin raportare la Lege, la mecanismele statului de drept, e unul normal. Ministrul Justiției a propus revocarea din funcție a procurorului șef al DNA, altfel spus, schimbarea din funcție a unui demnitar al statului român și nu coborîrea din icoane a Maicii Domnului. A cerut cumva Tudorel Toader arderea pe rug a Codruței Kovesi? A cerut să nu mai fie șefă! Ei, și!

Nu poate fi pe lumea asta Codruța Kovesi și altceva decît Șefă, Șefă, cu mașină la scară și SPP-ist care-i deschide portiera?

Să rămînem la locurile noastre – vorba Elenei Ceaușescu - și să abordăm Cazul Codruța Kovesi numai și numai prin raportare la mecanismele legale și constituționale.

Luminarea momentului e imposibilă fără semnalarea unei realităţi evidente pînă la stridenţă în 2017 şi începutul lui 2018: Şefa DNA a devenit în 2017 şi la începutul lui 2018 ţinta unei campanii în care, pe lîngă acuzaţii precise, ridicate pe fapte şi argumentate prin raportare la lege, s-au formulat în spaţiul public şi pamflete, denunţări, mînii deloc reținute.

Campania a fost contracarată cu argumentul tembel că acuzaţiile sînt ale unor penali şi, în cazul jurnaliştilor, ale slugilor penalilor. Un astfel de argument aiuritor a fost folosit nu numai de Divizia Presă a Binomului, dar şi de Klaus Iohannis, care, prin asta, ne-a dovedit încă o dată că e o Raţă mecanică şi nu un preşedinte.

Indiferent de cine le-a formulat, indiferent de intenţiile lor, dezvăluirile şi acuzaţiile, dacă sînt corecte, trebuie luate în seamă, cîntărite, raportate la alte lucruri bune pe care DNA pretinde că le-a făcut. Judecarea prestaţiei depuse de Codruţa Kovesi în fruntea DNA şi, urmare a acesteia, hotărîrea unei sentinţe, de revocare sau nu, ţine de ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

Dreptul ministrului Justiţiei de a propune revocarea șefei DNA e conferit de Constituţie. Potrivit articolului 132, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justiţiei”.

Acest adevăr constituţional, valabil de altfel în toate ţările Uniunii Europene, deoarece procurorii nu sînt magistraţi, ei sînt parte a Statului în procesul cu individul, a fost negat în realitatea din ultimii 13 ani, începînd cu anul primului mandat al lui Traian Băsescu.

Ministrul Justiţiei, Monica Macovei, n-a reclamat o clipă dreptul constituţional de a avea autoritate asupra procurorilor. Explicabil. Se cuvenea ca procurorii să lase impresia de independenţi. În realitate, ei depindeau de SRI. În cazul Codruţei Kovesi, derapajul de la principiul constituţional a fost şi mai puternic.

Treptat-treptat, Codruţa Kovesi s-a transformat, graţie unei operaţii de PR finanţată şi coordonată de SRI, dar și unei abile strategii personale mai degrabă de politician decît de procuror șef, într-o persoană infailibilă, deasupra oricărui control, ba chiar şi deasupra oricărei mustrări. Sloganul stalinist Dai în mine, dai în cuceririle Poporului s-a aplicat cu brio la cazul Codruţa Kovesi, noua dovadă a afecţiunilor de sorginte bolşevică de care suferă România pretinsă democratică.

Lucrurile sînt așadar clare. Indiferent de ce cred și strigă prin muștiucele U.M. din presă mulți jurnaliști, mari sau mici, maturi sau tineri, tot ceea ce se întîmplă în cazul Codruța Kovesi e un lucru normal, în limitele legilor și ale Constituției.

Mai mult, fiind vorba de un personaj care și-a făurit în chip antidemocratic un Cult al personalității pe seama muncii a sute de procurori, propunerea de revocare, discuțiile pro și contra din spațiul public (mă refer la cele ale oamenilor normali și nu la cele TeFeliste din stradă, din presă și din politică, și nici la cele hormonal anti-Kovesi) sunt semnul unei democrații mature.

Potrivit Legii, decizia de revocare ( atenție, ministrul doar a propus, decizia aparține lui Klaus Iohannis) (va fi a Președintelui. Atrăgînd atenția că președintele a procedat antidemocratic, antepronunțîndu-se, dovedindu- ne altfel că singura lui calitate e cea de soț al Răvășitoarei, trebuie să precizăm că decizia va fi de respingere a propunerii avansate de ministrul Justiției.

Desigur, din punct de vedere social, moral, politic, cererea de revocare nu dă seamă de un efort de convingere a opiniei publice alta decît cea formată de propaganda PSD. Dar asta e o altă chestiune. Chestiunea de esență a întîmplărilor din aceste zile constă în raportarea lor la lege, la Constituție, la mecanismele democratice.

S-a respectat legea în cazul propunerii de revocare? Firește că da. Sau respectat și toate procedurile statului de drept. În cazul Suspendării lui Traian Băsescu din 2012 nu suspendarea a șocat, ci forțarea mecanismelor constituționale pentru a se ajunge cît mai repede la suspendare, impresia de legi și hotărărîri prin care s-au modificat mecanismele normale ale statului de drept pentru ca președintele să fie debarcat.

În cazul cererii de revocare nu s-a întîmplat nimic din toate acestea. Cererea va merge la CSM. Pentru ca șefa DNA să fie revocată nu s-a dat o Ordonanță de urgență prin care CSM, previzibil împotriva revocării, să nu mai fie parte a mecanismului.

Am văzut mai sus că ministrul Justiției are dreptul constituțional să ceară revocarea procurorului șef al DNA. Acest drept e lămurit şi întărit de Legea 303 din 28 iunie 2004 privind statul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din 13 septembrie 2005.

La articolul 54, aliniatul 4 se spune: „Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele României, la propunerea ministrului Justiției care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător”.

Recitirea textului ne aduce o surpriză. În calitate de subordonată a procurorului general, Codruța Kovesi poate fi supusă unei cereri de revocare și din partea Procurorului general al Republicii. N-ar fi singura. Legea nu conține precizarea cerere motivată.

Tudorel Toader putea propune revocarea și fără să se chinuie să alcătuiască un Raport. Adversarii Codruței Kovesi au lansat în spațiul public ipoteza că președintele Republicii nu poate refuza propunerea de revocare trimisă de ministrul Justiției întrucît acest lucru nu e prevăzut expres în lege.

De aici și posibilitatea ca o decizia de respingere să fie contestată la CCR. Desigur, cine vrea prelungirea Scandalului (din acest punct de vedere avînd în vedere funcția Codruței Kovesi, cred c-ar trebui să se procedeze cu celeritate), poate să facă sesizări și la ONU. Litera și spiritul legii sunt însă limpezi:

1. Legea precizează că revocarea are loc la propunerea ministrului. E vorba așadar de o propunere, care poate fi admisă sau respinsă de președinte. Culmea, fără a fi nevoie de o motivare.

2. Numirea Codruței Kovesi depinde explicit de președinte. E normal să depindă și demiterea.

3. Președintele e parte a Executivului. Constituția noastră a introdus ceea ce se numește dubla cheie Guvern – Președinte în cazul unor decizii. Ea a fost introdusă din spaima de pe vremuri de transformarea președintelui într-un dictator, dublată de grija FSN față de Ion Iliescu. Legea nu prevede explicit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească propunerea de revocare.

Ea prevede explicit condițiile în care poate fi decisă revocarea: „Revocarea din funcția de conducere a judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a președintelui instanței, pentru următoarele motive:

a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere;

b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;

c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare.”

Plecînd de la condițiile din Lege, Președintele va lua o decizie. Una întemeiată pe Lege și nu pe interesul politic