Propunere. În cazul persoanelor cu multiple îmbolnăviri vaccinarea ar trebui să fie obligatorie. Ce s-a discutat la o importantă reuniune în acest domeniu, desfășurată la Cluj

Propunere. În cazul persoanelor cu multiple îmbolnăviri vaccinarea ar trebui să fie obligatorie. Ce s-a discutat la o importantă reuniune în acest domeniu, desfășurată la Cluj

Obligativitatea vaccinării ar putea fi luată în considerare de autoritățile române, în special în cazurile acelor persoane care se îmbolnăvesc frecvent, iar vaccinul le-ar conferi mai multă rezistență.

Un exemplu e legat de prevenirea rujeolei, notează în acest sens Agenția Rador. Declarația aparține președintelui Societății Române de Microbiologie, profesorul doctor Alexandru Rafila, și a fost făcută în cadrul conferinței Societății Române de Microbiologie, desfășurată la Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice.  La evenimentul de zilele trecute au participat numeroși medici, parlamentari, reprezentanți ai instituțiilor statului, arată portalul dcnews.ro.  "În România avem o utilizare extrem de redusă a vaccinurilor, atât la pacienții cu afecțiuni cronice, cât și la populația adultă, și acest lucru nu este foarte favorabil, din multe puncte de vedere: din punct de vedere al sănătății publice, în general, și din punct de vedere al beneficiilor individuale ale fiecărei persoane", a spus specialistul. Pe de altă parte, Alexandru Rafila arată că vaccinurile trebuie să fie la îndemâna tuturor oamenilor, în așa fel încât aceștia să beneficieze de ele fără nicio îngrădire. Nu în ultimul rând, expertul a deplâns faptul că rata de vaccinare în țara noastră a scăzut dramatic în ultimii 30 de ani. "Organizația Mondială a Sănătății recomandă o rată de vaccinare de 95% pentru a asigura protecția populației și pentru a evita apariția de epidemii de boli prevenibile prin vaccinare.  În România, însă, rata de vaccinare coboară până la 67% pentru unele dintre vaccinurile cuprinse în Programul Național de Vaccinare, iar acest fapt a determinat creșterea numărului de cazuri de îmbolnăviri și de decese, cum este, spre exemplu, cazul rujeolei.  Un aspect deosebit de important, însă, este ca accesul la vaccinuri și vaccinare să fie asigurat neîngrădit, astfel încât fiecare individ să poată beneficia de vaccinul necesar în etapa de viață în care se află", arată medicul. Acesta a subliniat că vaccinurile sunt produse sigure și că ele salvează cu adevărat vieți. 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News