Proprietarul unui restaurant a angajat un preot fals cu scopul de a-i determina pe angajați să mărturisească „păcatele”

Proprietarul unui restaurant a angajat un preot fals cu scopul de a-i determina pe angajați să mărturisească „păcatele” Restaurante. Sursa foto: Arhiva EVZ

Proprietarul unui lanț de restaurante din California a angajat un preot fals cu scopul de a îndemna angajații  „să îşi mărturisească păcatele”, potrivit Departamentul de Muncă american.

Aşadar, proprietarul unui restaurant din California a fost obligat să plătească 140.000 de dolari în salarii restante și daune angajaților după ce a angajat un preot pentru a smulge mărturisirile angajaților, în ceea ce anchetatorii numesc „cele mai nerușinate” acte de corupție pe care un angajator le-a făcut împotriva personalului său.

Preotul fals avea sarcina de a asculta confesiuni în timpul orelor de lucru

Departamentul american al Muncii a declarat că, potrivit unui angajat, proprietarul Che Garibaldi, care operează două locații ale Taqueria Garibaldi din nordul Californiei, a angajat un preot fals pentru a asculta confesiuni în timpul orelor de lucru și pentru a „smulge păcate”, inclusiv pentru a-i întreba dacă au întârziat la muncă, dacă au furat bani din restaurant sau dacă au avut „intenții rele” față de angajator.

„Sub jurământ, un angajat de la Taqueria Garibaldi a explicat cum restaurantul a angajat un presupus preot pentru a le asculta păcatele de la locul de muncă, în timp ce alți angajați au raportat că un manager a afirmat în mod fals că problemele de imigrație vor fi ridicate de investigația departamentului”, a declarat procurorul Marc Pilotin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce curiozități avea proprietarul restaurantului

„M-a întrebat dacă am fost oprită vreodată pentru viteză, dacă am băut alcool sau dacă am furat ceva”, a spus o angajată. „Preotul m-a mai întrebat dacă am furat ceva de la serviciu, dacă am întârziat, dacă am făcut ceva care să-mi rănească angajatorul și dacă am avut vreo intenție rea”, a mai mărturisit  Maria Parra.

Dieceza catolică din Sacramento a confirmat că nu a găsit „nicio dovadă a vreunei legături” între falsul preot și dieceza lor: „Deși nu știm cine a fost persoana în cauză, suntem complet siguri că nu era un preot al Diecezei din Sacramento”, a spus un purtător de cuvânt.

Garibaldi și alți trei proprietari și operatori de restaurante au fost condamnați să plătească 140.000 de dolari în salarii restante și daune către 35 de angajați. De asemenea, restaurantul va trebui să plătească 5.000 de dolari în penalități civile. Taqueria Garibaldi nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, informează Mediafax.