„Nicio pestă nu fusese vreodată atât de fatală sau atât de hidoasă”, a scris Edgar Allan Poe în „Moartea Roșie”.

„Sângele a fost Avatarul și sigiliul său - roșeața și groaza sângelui. Au existat dureri ascuțite și amețeli bruște și apoi sângerări abundente la pori, cu dizolvare. Petele stacojii de pe corp și mai ales de pe față victimei a fost interdicția dăunătorilor care au exclus-o de la ajutorul și simpatia semenilor săi”.

În martie 1885, „Moartea Roșie” - variola - a cuprins orașul Montreal.

Ciuma a călătorit pe șinele de cale ferată de la Chicago la Montreal. Un conductor de pe Grand Trunk Railway, George Longley, a ajuns la Bonaventure Station febril și acoperit cu erupții ca de foc pe mâini, față, piept și brațe.

De vreme ce Longley era protestant, a fost dus de urgență la Spitalul General din Montreal. Acolo, medicul rezident l-a diagnosticat cu variolă și apoi a refuzat să-l interneze!

Când pacientul s-a prezentat la porțile vechiului Hôtel-Dieu, o călugăriță a venit să-i ia numele. - De ce nu ți-ai dus boala la spitalul englez?, a întrebat. „Am fost acolo, dar am fost refuzat”, a răspuns Longley.

„Atunci suntem bucuroși să te avem aici”, a spus sora.

Longley a supraviețuit, dar așternutul lui a infectat-o pe Pélagie Robichaud, o fată canadiană care lucra în spălătorie. A murit pe 1 aprilie, urmată în curând de sora ei Marie.

La mijlocul lunii aprilie era clar că variola era liberă în spital și nu putea fi oprită. Consiliul de sănătate al orașului a făcut atunci o eroare catastrofală. A externat toți pacienții care nu păreau bolnavi.

Desigur, mulți se aflau în stadiul de incubație și au dezlănțuit virusul pe străzile din Montreal.

Variola este una dintre cele mai contagioase și mai urâte boli care a amenințat omenirea vreodată.

Dar adevărata tragedie a epidemiei de variolă din Montreal a fost că putea fi prevenită.

Practica vaccinării, dezvoltată de Edward Jenner în Anglia în 1796, a fost atât de răspândită și atât de reușită încât s-a crezut pe larg că boala a fost eradicată.

Din păcate, canadienii francezi aveau suspiciuni privind vaccinare. L-au asociat cu chirurgii britanici. Mulți dintre ei locuiau în locuințe ponosite, murdare, supraaglomerate în cele mai sărace cartiere ale orașului.

Au fost ostili încercărilor de a-i ajuta sau de a controla boala. Au fost confuzi de retorica campaniei anti-vaccinare și de susținătorii homeopatici, care au numit vaccinatorii „șarlatani”, care încercau să efectueze „l’empoisonment de nos enfants”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric