„Proiectul NEBUN al ISIS: să NIMICEASCĂ orice formă materială a CIVILIZAȚIEI noastre!”
- Radu Pădure
- 28 februarie 2015, 14:21
Pentru antropologul francez Malek Chebel, distrugerea operelor de artă de patrimoniu în Mosul arată „mimetismul” cu primele zile ale Islamului, dar ar constitui o „deraiere” de la Coran.
„Chiar dacă valorează miliarde, lor nu le pasă.”
Jihadiștii ISIS au făcut bucățele cu ajutorul baroaselor statui, frize și alte comori pre-islamice aflate la muzeul din Mosul, așa cum o arată o înregistrare postată chiar de aceștia pe internet.
Antropologul francez al religiilor Malek Chebel, autorul lucrării „Inconștiența Islamului” (CNRS Editions, ianuarie 2015), a acordat un interviu pentru Le Nouvel Observateur în care analizează războiul jihadiștilor împotriva culturii.
Cum interpretați distrugerea de către ISIS a acestor opere?
Pentru fundamentaliști, nu există decât o singură ființă, Allah. Restul nu reprezintă nimic, nu are nici o valoare pentru ei. Ei consideră toate astea simple artefacte. Sculpturile monumentale care se văd distruse în film le amintesc de cele ale idolilor, pe care Profetul Mahomed i-a distrus el însuși în Mecca în 632. Acțiunile distrugătoare amintesc și de demolarea statuilor uriașe de Budha din Bamian, de către talibaniii afgani în 2001.
Ce mesaj vor ei să transmită lumii prin această profanare?
Nu au nici un respect pentru cultură și civilizație. Avem de-a face cu oameni care sunt complet rupți de realitate, de lumea contemporană. Până acolo încât să distrugă statui antice într-un muzeu.
Acest proiect de eradicare a oricărei forme materiale a civilizației noastre este nebun. Această logică distructivă și criminală este aceeași cu cea a talibanilor. Ne aflăm în fața unei mișcări fundamentaliste care dorește revenirea la primele zile ale islamului, de unde și mimetismul lor cu gesturile Profetului la Mecca. Toate în numele unui monoteism care vrea să respingă orice formă de idolatrie.
Duminica trecută, 8000 de cărți rare au fost și ele arse la Bublioteca din Mosul...
Asta demonstrează aceeași logică. Este o altă profanare, o deraiere profundă de la texte. Nu scrie în Coran: „Profetul nu a atins niciodată o carte”. A distruge cărțile este ca și cum ai distruge sufletul unei națiuni. Este și mai grav, și mai catastrofal.
ISIS este bănuită că ascunde opere de artă pentru a le putea revinde apoi pe piața neagră pentru a se finanța. Dvs. credeți că este adevărat?
Nu, nu ISIS. Cei care distrug operele nu vor nici măcar să le atingă cu mâinile lor. Cred că există două categorii distincte: nebunii și barbarii. Unii au înțeles ce profit pot obține prin revânzarea jefuind muzeele și vânzând operele pe piața neagră. Aașa a fost cazul în 2003, cu ocazia intervenției militare americane în Irak și jefuirea muzeului din Bagdad. A revinde opere de artă pe piața neagră este și asta o formă de barbarie.
UNESCO a cerut o reuniune de criză a Consiliului de Securitate ONU privind aceste distrugeri. Ce poate face comunitatea internațională pentru a opri această nebunie devastatoare?
Din păcate, UNESCO nu poate nimic. Nu are mijloacele de a regla mersul lumii și se mulțumește să protejeze cultura acolo unde încă mai poate să o facă.
Din cele ce se vănd în filmul de la Mosul, mi se pare foarte greu să mai poate fi reconstituite din bucățele operele distruse. Prioritatea este deci de a proteja operele rămase.
Însă regiunile ocupate acum de jihadiști în Siria și Irak sunt foarte bogate în opere arheologice, așa că este foarte probabil să își continue acțiunile distrugătoare.