Povestea celor 7 ateliere care funcţionează pe strada Nazarcea, din cartierul Bucureștii Noi, printre ai cărei angajaţi cu carte de muncă se numără persoane cu dizabilităţi, a început în 2005 odată cu închiderea unui centru de plasament.

O directivă europeană, din 2005, care obliga, în baza anumitor considerente legate, pe de o parte, de precaritatea condiţiilor care se întâlneau îndeobşte în astfel de centre de plasament, pe de alta, de modificarea legislaţiei care prevedea transformarea marilor centre sociale în cele de tip familial, a determinat autorităţile din cadrul Primăriei Sector 1 să se implice într-un proiect care, după 5 ani, şi-a dovedit cu prisosinţă utilitatea.

Astăzi, în cele 7 ateliere lucrează peste 60 de persoane cu dizabilităţi care au învăţat ce înseamnă să fii responsabil şi să trăieşti prin propriile forţe. „În centrul de plasament de pe strada Nazarcea erau internaţi numai băieţi. Erau deja mari – majoritatea împliniseră 18 ani – şi foarte răi. Pentru a-i putea domoli, chiar la intrare exista, cu mai bine de zece ani în urmă, un post de poliţie fix, cu jandarmi şi un poliţist care stăteau toată ziua cu ochii pe băieţii din centru să nu facă cine ştie ce probleme comunităţii din zonă”, a declarat reporterilor Evenimentul Zilei inițiatorul și coordonatorul de proiect Grup Nazarcea, Florin Giosan.

În locul centrului de plasament a gândit înfiinţarea unei fabrici speciale în care urmau să lucreze doar oamenii cu dizabilităţi. „Am identificat, la vremea respectivă că, la nivelul Sectorului 1, avem o problemă vizavi de persoanele cu dizabilităţi care nu erau nici pe departe puţine şi nici nu aveau loc de muncă, majoritatea dintre ele fiind inadaptate social. Ei bine, am gândit o formă de a ajuta aceste persoane defavorizate. De a le pregăti pentru piaţa liberă a muncii”, a continuat să povestească Florin Giosan de unde a plecat totul.

Conceput după un model olandez

„Dacă în ceea ce priveşte responsabilitatea autorităţilor apropo de ajutoare sau locuinţe sociale care erau oferite oamenilor cu probleme fizice sau psihice, aceasta funcţiona şi înainte ca proiectul Nazarcea să capete concreteţe, în ceea ce priveşte integrarea în muncă a acestor oameni cu dizabilităţi, nu exista la timpul acela nici o variantă. Nu la noi, pentru că, în alte state europene, lucrurile stăteau cu totul altfel, iar persoanele cu probleme erau ajutate la modul foarte serios să se intregreze în societate şi să aibă un loc de muncă. Există un model olandez, Haza grup, după care neam inspirat atunci când am conceput proiectul Nazarcea. Evident că, spre deosebire de modelul său olandez – unul foarte mare, la nivelul capitalei Olandei în care erau angrenate mii de persoane, Nazarcea Grup nu a putu fi conceput decât la o scară mult mai mică; a unui sector”, a mai spus Florin Giosan.

Povestea modului în care a fost regândit central de plasament – ai cărui asistaţi în regim de internat au fost mutaţi în locuinţe sociale mai mici (maxim 10-15 copii) – este, din perspectiva coordonatorului de proiect Nazarcea, în primul rând una despre viaţă. „În noile lor case sociale, copiii învaţă să îşi gătească singuri. Să se gospodărească singuri. Am văzut cazuri absolut uluitoare în care aceşti copii din centrele „mamut”, cum le numeam noi, habar nu aveau ce înseamnă cartof pentru că ei toată viaţa mâncaseră ceea ce le dădea doamna de la bucătărie. Ei erau obişnuiţi să fie serviţi”, povesteşte Giosan.

Cât priveşte modul în care comunitatea a primit schimbarea din centru, devenit „Fabrica celor cu dizabilităţi”, el a fost unul destul de spectaculos. „Pe strada asta nu mai trece nimeni de frica celor din centru. Acum, s-au obişnuit deja. Ştiu că îşi pot parca maşinile aici, că le pot spăla, că îşi pot încredinţa bunul pe mâinile acestor oameni cu dizabilităţi şi că, din sudoarea lor, iese ceva foarte bun. Pâinea fabricată la noi este foarte căutată în zonă, de pildă. Oamenii au înţeles că, la câteva zeci de metri de ei, peste 60 de persoane, care până nu de mult erau privite cu reticenţă, muncesc asemenea unui om normal. Şi ăsta e cel mai mare şi mai bun lucru din cele care se întâmplă la Nazarcea”, a mai adăugat coordonatorul proiectului pentru reuşita căruia a fost nevoie de aproape un milion de euro investiţie.

 

„Nimeni nu le mai pune o etichetă pe piept. Acum sunt responsabili”

Despre cei 62 de oameni care muncesc în atelierele de pe strada Nazarcea, Florin Giosan spune că sunt de nerecunoscut. „Se vede cu ochiul liber că se simt mult mai în largul lor. Se simt utili. Se simt oameni. Nimeni nu le mai pune o etichetă pe piept că sunt aşa şi pe dincolo. Au, acum, responasbilităţi. Au un program de lucru de opt ore asemenea tuturor celorlalţi oameni din societate”, mai spune Giosan care adaugă faptul că, angajaţii centrului Nazarcea se simt, între zidurile atelierelor, la ei acasă. „Toate cele 7 ateliere au fost construite pe vechile stabilimente ale internatului. „Mulţi dintre ei îmi spun la un moment dat „Uite, aici a fost dormitorul meu. Aici aveam patul, acolo era masa cu scaune”. Au amintiri. E ceea ce îi leagă emotiv de incinta atelierelor în care îşi petrec cele opt ore de muncă”, afirmă Florin Giosan.

Termen, calitate, preț. Egal business

Când vine vorba despre începuturile business-ului în care sunt angrenaţi acum cei 62 de oameni cu dizabilităţi, pe lângă care este, în permanenţă, angrenată o armată de psihologi, asistenţi sociali, gata să le ofere în orice moment suport şi sprijin în momentul în care au probleme de comportament sau vechi metehne de inadaptare, Giosan spune că nu a fost nici pe departe simplu. „Am încercat mai multe variante de finanțare. Una din ele a fost cea europeană. Am făcut pentru fiecare atelier în parte un proiect separat, câteva în parteneriat cu Ministerul Muncii. Până să ne stabilim priorităţile şi să rămânem la cele 7 existente acum, am avut şi alte încercări. De pildă, am pus bazele unei afaceri cu lumânări, dar am înţeles repede că nu era un business viabil şi l-am abandonat. Am avut, de asemena, și un atelier de grădinărit pe la Clinceni, dar iarăşi mergea foarte greu. Ne-am chinuit cu el, nu a mers. Ne-am dus ulterior spre un alt atelier, de neutralizare a deșeurilor infecțioase. Sună înfricoșător, dar este aducător de venituri. De resurse. Încercăm să găsim niște activități mai simple, unde să și putem intra în piață pentru că și aici e o problemă. Noi suntem ca orice altă firmă din piață. Termen, calitate, preț. Trăim din ce câştigăm şi din ce producem”, a mărturisit coordonatorul proiectului Nazarcea, care a punctat şi că prima afacere a fabricii Nazarcea a fost brutăria. „Am primit, pe lângă fondurile europene, şi contribuţia financiară a Primăriei Sector 1, şi o donaţie destul de însemnată a unei societăţi din Olanda. Ne-au dat aparatură în valoare de peste 100 de mii de euro pentru a pune bazele unei brutării cochete”, a declarat Giosan.

Vin cu 10 minute mai devreme pentru a socializa. „Doar aici o pot face”

Forfota în atelierele fabricii Nazarcea începe, de regulă, la 7.00 dimineaţa. „Sunt câteva situaţii, totuşi, când programul începe mai târziu, pe la 9.00. Spălătoria auto, spre exemplu. E un program ceva mai special, adaptat ideii că cei care lucrează sunt oameni cu dizabilităţi. Week-endurile, de pildă, noi nu lucrăm. Ar fi şi foarte complicat pentru persoane cu dizabilităţi care, nu trebuie să uităm, au totuşi o serie de probleme de care trebuie să ţinem cont. Chiar dacă, foarte mulţi dintre ei nu vor să părăsească imediat după închiderea programului de lucru atelierele. Şi ştiţi de ce fac asta? Sau de ce vin de fiecare dată, în pofida faptului că sunt mai speciali decât oamenii normali, cu cel puţin 5-10 minute mai devreme? Pentru că au nevoie de socializare. Doar aici pot să facă asta. Acasă, în familiile lor, le este foarte greu să fie în elementul lor, să vorbească, să facă schimb de impresii. Aici descoperă adevăratele valenţe ale familiei, ale societăţii din care au fost, mult timp, într-un fel, alungaţi. În care nu au fost primiţi decât cu foarte mare greutate”, afirmă Florin Giosan (foto), a cărui meserie de bază, aşa cum singur mărturiseşte, este aceea de asistent social. „Mi-a fost foarte greu să trec de la acest statut, de asistent social, la cel de acum, de coordonator de proiecte. Sunt mult mai obişnuit cu partea de îndrumare socială. Iar ei, cei de aici, din atelierele Nazarcea, de acest lucru au cel mai multă nevoie. Să fie îndrumaţi social pentru a-şi putea lua zborul singuri spre o viaţă normală”, a mai adăugat el.

„Am învăţat bussiness de pe Google”

Emoţiile momentului când a deschis pentru prima oară porţile fabricii din strada Nazarcea nu au fost niciodată uitate de Florin Giosan. „Era un proiect european şi trebuia să demarăm la unison toate activităţile declarate în proiect. Toate 7 într-o singură zi! Gândiţivă că eu nu văzusem pâinea decât la magazin. Nu ştiam ce este aia o brutărie. Aşa că a trebuit să învăţ. Aşa cum am învăţat, încet, încet, despre toate celelalte 6. La urma urmei, aici avem 7 bussiness-uri într-unul singur. Şi toate le-am luat de pe google. Nu am avut consultanţi să îmi spună „vezi că aşa se face sau nu aşa!”…

„Au venit cu flori, ca în prima zi de școală”

„Eh, şi când am dat drumul la toate cele 7 activităţi, m-am trezit cu toţi copiii, cum îi numesc eu, cu mamele la braţ şi cu flori în mână. Ca în prima zi de şcoală. Nici nu am reuşit să le mai ţin un speech, aşa de emoţionat am fost. M-am blocat şi am simţit pentru prima oară că pentru oamenii ăştia ce se întâmplă aici însemnă, cu adevărat, un lucru mare. E ucenicia lor în şcoala vieţii. I-am luat din inactivitate, de sub protecţia excesivă a părinţilor şi le-am dat şansa să devină independenţi. Unii au devenit plătitori de taxe. Au carte de muncă… În sfârşit, au toate beneficiile pe care le au în mod firesc oamenii obişnuiţi. Pentru că devin, de la zi la zi, oameni obişnuiţi”, mărturiseşte Giosan care este de părere că cea mai mare realizare a programului în care a reuşit să includă mica familie a lucrătorilor din atelierele Nazarcea ţine de faptul că i-a redat vieţii sociale. „Îi ducem o dată sau de două ori pe an la munte sau la mare. Primăria ne pune la dispoziţie un autocar gratis. Pe ei îi costă doar cazarea şi mâncarea pe care au fost obişnuiţi, deja, să o prepare singuri. Mulţi dintre ei nu văzuseră în viaţa lor marea… Şi nu pentru că nu aveau posibilitate financiară, ci pentru că, pur şi simplu, în cazul lor, trebuie să existe un grup cu care să poată socializa…”, mai spune Florin Giosan.

Proiectul Nazarcea l-a salva

Mihăilă George Daniel, sau Geo, cum îl alintă toată lumea la Atelierul de spălătorie auto din cadrul Fabricii Nazarcea, are 29 de ani şi o poveste de viaţă tulburătoare. Este printre cei 18 oameni care lucrează în cadrul proiectului printre ai cărui iniţiatori se numără şi Florin Giosan, care au locuit în orfelinatul Sfântu Ştefan, din strada Nazarcea, înainte de a fi desfiinţat şi înlocuit cu hale de producţie, şi care s-au întors pentru a beneficia de proiectul Nazarcea. „Aveam 9 ani în momentul în care ai mei au vândut casa pe care o aveam în Berceni şi în care mă născusem. Aveam datorii şi mama nu a avut încotro. A trebuit să vândă. Ne-am mutat la curte, la un frate de-al bunicii, în Sectorul 1. După un an a murit şi mama. În braţele mele. Iar bunica s-a stins şi ea în 2001, aşa că am rămas singur pe lume”, începe să povestească Geo. Pe tatăl său îl cunoaşte. L-a şi vizitat de câteva ori, dar a renunţat, de câţiva ani, să o mai facă. Mai are încă doi fraţi, unul de 30 de ani, care munceşte şi locuieşte la Mangalia, altul, vitreg, de 40, stabilit în Germania. Nu îi vorbeşte de rău. Spune doar că nu prea au fost uniţi. „După ce a murit mama, am locuit o vreme singur, în casa din Sectorul 1. Dar mă descurcam foarte greu pentru că era dărăpănată. Nu aveam lemne şi era foarte greu cu mâncarea. În sfârşit, s-a vândut şi casa aia, de către o mătuşă. Am avut noroc cu o vecină care a anunţat Protecţia socială şi uite aşa am ajuns, când aveam 14 ani în Centrul de Plasment Sf. Ştefan”, îşi aminteşte el.

 

A stat în centru până în clipa în care a fost desfiinţat. „Am ajuns la Fundaţia Viaţă şi Lumină, din zona Chibrit. Am stat trei ani, apoi s-a desfiinţat. Am ajuns pe străzi. Am apelat la rude, dar nu au putut să mă ajute cu mare lucru. Munceam cu ziua, în construcţii”, povesteşte el. Când vine vorba despre viitor, Geo ridică din umeri. „Deocamdată mă gândesc doar la prezent. Acesta e sigur. Viitorul nu ştiu cum va fi”, mai mărturiseşte tânărul care, de câţiva ani s-a mutat împreună cu prietena lui, în locuinţa acesteia din Dristor.

Apariţia proiectului Nazarcea l-a salvat pe Mihăilă George Daniel: „M-am întors aici. Deşi eu sunt specializat în construcţii interioare şi exterioare, iar aici, la Nazarcea, mi s-a oferit şansa să lucrez la spălătorie auto, am acceptat imediat. Mi-a fost greu, pentru că e altă meserie, dar m-am obişnuit, iar viaţa mea a luat o altă întorsătură. Sunt foarte fericit aici şi mă înţeleg bine cu ceilalţi colegi de muncă”, s-a confesat tânărul reporterilor EVZ.