Proiect legislativ inedit: Politicienii sunt trimisi la scoala

Proiect legislativ inedit: Politicienii sunt trimisi la scoala

Un proiect de lege mai puțin obisnuit, semnat de deputatul ALDE Alexandru Băişanu, a ajuns recent pe masa parlamentarilor. Este vorba despre o propunere de înfiinţare a unui Institut de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative unde senatorii, deputaţii şi aleşii locali sau cei care doresc să acceadă în aceste funcţii să urmeze cursuri de perfecţionare.

În textul propunerii legislative referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative se specifică faptul că această instituţie este "for naţional ştiinţific, cu personalitate juridică, de drept public" şi că va funcţiona sub coordonarea Parlamentului României prin Birourile permanente, potrivit agerpress.  Scopul Institutului este fundamentarea ştiinţifică şi practică a soluţiilor de perfecţionare a organizării şi funcţionării autorităţilor publice parlamentare şi a instituţiilor din subordinea lor, prezentând rapoarte de activitate trimestriale Parlamentului României, se arată în iniţiativa legislativă.

Propuneri de perfecţionare a legislaţiei

Potrivit proiectului inițiat de Alexandru Băişanu, în cadrul Institutului se organizează cursuri de perfecţionare pentru aleşii locali şi naţionali, dar şi pentru cei care doresc, în viitorul apropiat, să ocupe o poziţie parlamentară (senator sau deputat) sau o funcţie publică parlamentară (de execuţie sau de conducere).  În rapoartele ştiinţifice trimestriale ale Institutului vor fi cuprinse şi propunerile de perfecţionare a legislaţiei, proiecte de acte normative cu impact asupra reformei instituţionale a statului şi de armonizare a procedurilor şi activităţii parlamentare cu legislaţia Uniunii Europene.  Adresa institutului coincide cu cea a Senatului: Calea 13 septembrie nr. 1 - 3 Bucureşti.

Finanţare din venituri proprii de la buget

Cât privește finanţarea institutului, aceasta se face din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, care vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2019, se specifică în propunerea legislativă. "Conform unor barometre de opinie publică ale unor companii europene din domeniu (realizate atât în 2012 cât şi în 2013), circa 15% dintre români cunosc modul cum funcţionează Parlamentul României şi doar 20% dintre cei care doresc să devină demnitari ai Legislativului au anumite informaţii despre procedurile parlamentare şi modul de organizare a Senatului sau Camerei Deputaţilor", menţionează iniţiatorul în expunerea de motive.  El precizează că, "în România, sistemul public decizional este guvernat de principiul separaţiei puterilor în stat, iar Parlamentul României reprezintă una dintre instituţiile primordiale ale unei democraţii constituţionale, fiind organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării". Inițiatorul proiectului a vorbit și despre "necesitatea unui astfel de institut aflat în subordinea Parlamentului României”, punctând faptul că ea poate fi demonstrată cu argumente solide şi vaste: “Argumentele pot face şi obiectul unui curs universitar de specialitate, dar cel mai important punct de sprijin este dat chiar de acquis-ul comunitar care ne leagă de instituţiile europene: suntem încă printre ultimele ţări din Uniunea Europeană care nu are o instituţie sau orice alt gen de autoritate cu utilitate publică care să gestioneze politica parlamentară la nivel naţional din perspectivă academică şi ştiinţifică", susţine iniţiatorul. Proiectul de lege se află în dezbaterea Senatului, care este primă Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional.