Consumul de droguri va fi legal în camere special amenajate - proiect de lege în Parlament
- Ionel Dancu
- 7 decembrie 2017, 18:42
Deputatul bucureștean Florin Manole (PSD) a depus joi, în Parlament, un proiect de modificare a Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, potrivit căruia consumul de droguri va fi permis în camere special amenajate.
Potrivit proiectului, legea anti-drog se completează prin înființarea unor „camere de consiliere și consum supravegheat” de droguri, descrise drept „facilități sanitare sterile, amenajate special, în care persoanele dependente pot primi consiliere și pot consuma supravegheat droguri într-un mediu sigur, în prezenţa unei echipe multi-disciplinare de profesionişti, cu scopul de a reduce riscurile asociate consumului de droguri în spații publice, atât pentru consumatori, cât și pentru comunitate”.
Potrivit legii actuale, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Proiectul deputatului spune că, prin excepție de la această regulă, deținerea și consumul de droguri în incinta camerelor speciale este permisă prin lege.
Potrivit inițiatorului, datele de la Agenția Națională Antidrog arată că peste 1.000.000 de seringi pe an se utilizează de către consumatorii de droguri injectabile în București și multe dintre seringi zac aruncate în spații publice - prin parcuri, în scări de bloc, pe stradă - reprezentând un pericol pentru sănătatea publică, în special pentru copii, prin posibila infectare accidentală cu HIV, Hepatita C și alte virusuri. Deputatul adaugă faptul că posibilitatea înființării acestor camere este menţionată în rapoartele Agenției Naționale Antidrog încă din anul 2005.
Experiența internațională
Conceptul camerelor de consiliere și consum supravegheat a fost pus în practică la mijlocul anilor ’80 în alte state dezvoltate. În acest moment peste 90 de astfel de facilităţi funcţionează în Germania (26), Spania (7), Olanda (37), Elveţia (17), Luxemburg (1), Norvegia (1), Danemarca (4), Grecia (1), Australia (1) şi Canada (1), spune deputatul.