Progres în medicină. Cercetătorii au identificat o proteină, asociată cu declanșarea cancerului de prostată

Progres în medicină. Cercetătorii au identificat o proteină, asociată cu declanșarea cancerului de prostatăCane. Sursa Foto: Dreamstime.com

Bolnavii de cancer ar putea avea o șansă în plus să lupte cu boala. Oamenii de știință au făcut o descoperire importantă legată de apariția cancerului de prostată. Concret, aceștia au identificat o proteină, care poate fi asociată cu apariția bolii. Având aceste date, cercetătorii ar putea elabora un nou tratament revoluționar.

Descoperire importantă pentru bolnavii de cancer

Milioane de bărbați mor din cauza acestei boli nemiloase. De altfel, acest tip de cancer este considerat unul dintre cele mai agresive. Chiar dacă este descoperit în stadiul incipient, puțini bolnavi ajung să învingă în această luptă.

Cancer

Celule canceroase. Sursa foto: Pixabay

După noua descoperire a oamenilor de știință, bolnavii de cancer pot avea o șansă în plus să supraviețuiască.

Nivel ridicat de proteină în organism

Descoperirea a fost făcută de specialiștii Institutului pentru cercetarea cancerului (ICR) din Londra. În organismul celor afectați de boală, aceștia au descoperit un nivel ridicat al unei anumite proteine.

„Avem nevoie urgentă de noi tratamente pentru a ajuta la îmbunătăţirea calităţii şi cantităţii vieţii pacienţilor care trăiesc cu cancer de prostată avansat. Datele noastre arată că există o mare disparitate în ceea ce priveşte rezultatele pentru persoanele ale căror cancere au niveluri ridicate ale proteinei BCL2 şi că boala lor răspunde mai puţin bine la terapiile hormonale decât altele”, au explicat reprezentanții ICR Londra.

Speranță pentru bolnavii de cancer

Descoperirea ar putea sta la baza unui tratament revoluționar pentru această boală. În plus, datele culese de cercetători pot fi utilizate și pentru îmbunătățirea formulelor medicamentelor existente deja pe piață. În prezent, cei care primesc diagnosticul de cancer de prostată sunt îndemnați să urmeze terapia hormonală.

În numeroase cazuri, organismul bolnavilor nu mai răspunde la acest tip de tratament. Conform realizatorilor studiului, un pas important în acest sens ar fi combinarea mai multor tipuri de terapii. Anual, 2.300 de bărbați mor din cauza acestei boli.