Programul „Prima Casă”, în prag de faliment. Autoritățile caută soluții
- Maria Dima
- 7 mai 2024, 10:36
Programul „Prima Casă” în Republica Moldova a fost lansat în anul 2018. În primul an, proiectul a avut 1.119 beneficiari, iar în 2019, au fost oferite peste 2.700 de credite. În 2020, cererea a scăzut la 1.397 de locuințe. În 2021, situația a revenit, iar 2022 a fost anul care declanșat căderea, fiind oferite doar 555 de împrumuturi. Anul trecut, însă, cererea a fost foarte mică, fiind acordate doar 60 de credite
Până în prezent, prin acest program au fost cumpărate, în total, puțin peste 8.200 de apartamente și case în valoare de patru miliarde și jumătate de lei. Beneficiar „Prima Casă” poate fi orice cetățean al Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani. Contractul de credit poate fi încheiat pe un termen de până la 25 de ani, iar statul garantează 50 la sută din suma achiziției. Solicitantul trebuie să dispună de un avans minim de cinci la sută din costul locuinței.
Programul „Prima Casă”, în prag de faliment
Ajuns în prag de faliment, statul vrea să salveze programul guvernamental „Prima Casă”, potricit tv8.md. Programul, menit să asigure familiile tinere cu spațiul locativ, nu mai este atractiv, având condiții de finanțare învechite în raport cu ceea ce oferă acum băncile, susțin agenții imobiliari. Autoritățile recunosc problema și promit să vină în scurt timp cu o relaxare ce va spori atractivitatea „Prima Casă”.
Experții susțin că accesarea unui credit prin intermediul programului este o procedură birocratică. Dar cea mai mare problemă pentru proiectul guvernamental este că împrumutul ipotecar clasic a devenit mai avantajos.
O altă cauză a scăderii atractivității programului este și suma maximă care poate fi oferită de bancă. În prezent, plafonul maxim al costului locuinței nu trebuie să fie mai mare de un milion de lei, ceea ce înseamnă puțin peste 50 de mii de euro. Doar că din 2018 și până acum prețul locuințelor a crescut semnificativ. În Chișinău, de exemplu, în un apartament de 60 de metri pătrați costă deja mai mult de un milion și jumătate de lei.
Autoritățile promit schimbări avantajoase
Reprezentanții Ministerului Finanțelor susține că se fac eforturi pentru a salva proiectul și nemijlocit situația familiilor tinere, care trebuie să muncească o viață în Moldova ca să adune bani de o casă. Astfel, Guvernul va propune mai multe modificări, în funcție de impactul bugetar și posibilitățile reale ale statului. Una din soluții este majorarea plafonului de împrumut:
„Primul este majorarea valorii, vorbim de 2,5 milioane probabil, o să vedem. Vorbim de subiecții, care urmează să poată beneficia. Noi până la urmă trebuie să acordăm acest drept cetățenilor care activează în Republica Moldova, plătesc impozite, dar vedem cât este posibil în spațiul fiscal să majorăm acești subiecți, care au dreptul să depună. Vorbim și de cota pe care o garantează statul, e 70%, poate să discutăm de o majorare acestei cote ca să impulsionăm și sistemul bancar să investească, să participe în acest proiect”.
În 2022, beneficiarii programului „Prima Casă” s-au trezit că trebuie să achite rate lunare cu două, trei sau chiar patru mii de lei mai mari. Asta, după ce băncile au majorat dobânzile. După o serie de proteste în centrul Capitalei, Guvernul a intervenit. Astfel, marja maximă aplicată de bănci a fost plafonată la trei procente, iar 50 la sută din dobânda ce a crescut a fost compensată de stat.