Profesorul Rafila, declarație îngrijorătoare. România pe primul loc la incidența cazurilor de COVID
- Ionel Sclavone
- 23 iulie 2020, 23:36
România a ajuns pe primul loc în Europa în ceea ce privește dinamica evoluției cazurilor de infectare cu noul coronavirus.
Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentant al OMS în România a precizat că nu relaxarea măsurilor, ci nerespectarea lor a dus la explozia de cazuri de COVID-19, din ultimele săptămâni.
„Noi am avut o situație favorabilă, când discutam despre un vârf de 300-400 de cazuri, apoi numărul a scăzut și a început relaxarea. (...) Opinia mea este că nu relaxarea în sine, cât mai degrabă relaxarea cetățenilor în fața acestor măsuri a dus la această creștere din ultima perioadă”, a declarat Alexandru Rafila.
Potrivit spuselor sale, România a ajuns pe primul loc în Europa la numărul de îmbolnăviri prin prisma unui indicator numit „incidența cumulată”.
„Trebuie să spun că am ajuns pe primul loc în Europa prin prisma unui indicator care se numește incidența cumulată. La noi, acest indicator a trecut de 50 la 100.000 de locuitori, mai precis 53/100.000 de locuitori, iar țări ca Suedia sau Portugalia, care se aflau pe primele locuri, au ajuns să aibă valori mai mici ca România”, a explicat Alexandru Rafila.
Profesorul a dat ca exemplu Italia, care a ajuns la o incidență de 5, adică de zece ori mai mică decât în cazul României. Profesorul Alexandru Rafila a continuat comparația cu Italia.
„La început, noi am fost mai stricți și din acest motiv numărul mic de cazuri, apoi ne-am relaxat, crezând că totul este o glumă. La ei (Italia - N.R.) a fost invers, a fost o situație foarte gravă și au înțeles că trebuie să ia foarte în serios pandemia. Așa se face că acum avem exemplul unei țări care poate ține lucrurile sub control având măsuri de relaxare chiar mai mari decât la noi”, a precizat Alexandru Rafila.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi alte 1.112 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr de cazuri zilnice de la apariția epidemiei de COVID-19 în România.
Bilanţul este de 41.275 de persoane infectate. De asemenea, 25 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.126. În ultimele 24 de ore au fost făcute peste 20.000 de teste, 8.107 fiind făcute la cerere.