PROFESORUL-DĂDACĂ, ultima găselniţă a părinţilor ocupaţi. Cât cere "DOAMNA" de la clasă ca să facă pe bona

PROFESORUL-DĂDACĂ, ultima găselniţă a părinţilor ocupaţi. Cât cere "DOAMNA" de la clasă ca să facă pe bona

Dascălii moderni fac de toate: după meditaţii la domiciliu, se transformă în bonă şi stau cu elevii lor.

Pentru mulţi dintre elevii claselor primare, "doamna" de la meditaţii a devenit a treia ca importanţă după mama şi tata. În schimbul unor sume consistente, profesorii particulari îi distrează, le ţin de urât şi chiar îi hrănesc atunci când părinţii sunt plecaţi la serviciu. "Au înlocuit televizorul cu meditatorul. Cu unii chiar n-ai ce pregătire să faci. Sunt prea mici, au chef de joacă", spune Paul D., profesor de matematică la un liceu din Ploieşti. El însuşi "dădaca" unui băieţel de clasa a V-a, Paul vede soluţia ca o investiţie ratată în viitorul copiilor. După ani întregi de meditaţii, spune profesorul, elevii ajung la liceu chiar mai slab pregătiţi decât colegii lor. "Copilul pe care-l meditez e un caz fericit, prinde repede. Alţii însă sunt plimbaţi de părinţi pe la tot felul de meditaţii şi se miră când nu ştiu nici lucrurile elementare", adaugă profesorul. Baby-sitter pentru elevii de la clasă Dacă părinţii vor să-şi lase copiii pe mâini sigure, dascălii sunt motivaţi de bani. Cei mai norocoşi scot din meditaţii şi până la şapte sute de lei pe lună numai de la un singur elev. Mariana I., învăţătoare la o şcoală din Bucureşti, crede că metoda are dublu câştig: ea se alege cu plata, iar cei mici cu distracţia. "Mi-am dat seama că se pot face bani frumoşi când mama unei eleve mi-a cerut să-l "meditez" şi pe copilul cel mic, de numai şase ani. Îi place la nebunie să-i dau note pentru desene", povesteşte dascălul. În timp, lucrurile au evoluat, iar astăzi învăţătoarea a ajuns să facă parte din familie. "Dacă la finalul şedinţelor mama e plecată în oraş sau la sală, le fac câte un sandwich şi mâncăm toţi trei. Nu mă deranjează", spune Mariana P., care încasează 60 de lei pentru fiecare sesiune de pregătire. De obicei, clienţii acesteia vin prin recomandări şi numai din rândul oamenilor cu venituri peste medie. "Trebuie să recunosc, părinţii cu un anumit statut sunt şi cei mai atenţi cu mine. Primesc de la lenjerie intimă, la aparatură electrocasnică", mărturiseşte dascălul. Copiii nu trebuie subestimaţi, atrage atenţia Mihaela Neagu, profesor de engleză la un liceu din Capitală. Potrivit acesteia, actuala generaţie a elevilor de şcoală primară, mai evoluată, are nevoie de stimulentul meditaţiilor particulare. "Cum se explică altfel că vin de la grădiniţă cu alfabetul învăţat? Copiii din ziua de astăzi au ridicat ştacheta, pot mai mult", e de părere Mihaela Neagu, meditatorul mai multor "boboci" de clasa întâi. Spune că tratează şedinţele cu cei mici la fel de serios ca şi orele de la clasă, cu liceenii, şi nu se fereşte să folosească computerul. "Copiii sunt extrem de receptivi la jocurile pe calculator carei ajută să-şi îmbunătăţească engleza", arată profesoara. "Profesorul-dădacă e o soluţie temporară găsită de părinţii cu bani, extrem de ocupaţi. De fapt, au înlocuit televizorul cu meditatorul." PAUL D., profesor de matematică O şedinţă de meditaţiii costă, în medie, 50 de lei, dar profesorii particulari, care fac pe bona pentru câteva ore, câştigă şi până la 70 de lei De la catedră, pe Internet Supravegherea copiilor de la meditaţii nu este singura metodă prin care profesorii câştigă un ban în plus. La fel de eficiente sunt site-urile personale, unde dascălii se promovează, încercând săşi atragă clienţi la pregătire. O astfel de platformă este deţintă de Iuliana Pienoiu. Tânăra a renunţat la catedră pentru a se dedica lecţiilor particulare. Site-ul acesteia, www.meditaţii-engleză. ro, cuprinde descrieri amănunţite ale metodelor sale de predare, dar şi poze personale. "Lucrez pe cont propriu, cu tarife între 50 şi 70 de lei pe şedinţă", spune Iuliana. Un exemplu atipic este proprietarul site-ului www.octavianghergheli.ro, absolventul unei facultăţi de Matematică, care a sărit peste etapa titularizării. "Dacă aş fi ales să predau, luam cam o mie de lei pe lună. Aşa, sunt PFA şi scot din meditaţii de trei ori mai mult", povesteşte Octavian.