Profesorii intră în grevă generală

Profesorii intră în grevă generală

Deoarece Guvernul a amânat până la primavara anului viitor creşterea salariilor profesorilor cu 50 la sută, sindicatele din învăţământ au anunţat că se pregătesc de grevă generală.

Astfel, Federaţia Spiru Haret a iniţiat procedurile de declanşare a mitingului, în numele celor 70.000 de cadre didactice pe care le reprezintă la nivel naţional. Mitingul pe care profesorii îl vor începe luni este al doilea din această lună. În urmă cu două săptămâni, aproximativ 15.000 de cadre didactice au ieşit pe străzile Capitalei, într-un miting considerat cel mai mare din ultima vreme.

"Cel mai probabil greva generală va începe luni, însă avem mari presiuni din teritoriu ca greva să înceapă chiar de mâine", a precizat peşedintele Federaţiei Spiru Haret, Marius Nistor, citat de RTV.

Mai mult, federaţia a cerut, printr-o scrisoare deschisă, Parlamentului să se întrunească în regim de urgenţă şi să respingă Ordonanţa de Urgenţă aprobată ieri.

"Federaţia Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, în numele celor peste 70.000 de salariaţi din învăţământ pe care îi reprezintă, vă solicită adoptarea, în regim de urgenţă, a legii de respingere a ordonanţei de urgenţă aprobate de Guvern în data de 28 octombrie 2008, prin care se amână aplicarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aprobată de Camera Deputaţilor în data de 30 septembrie 2008 până la data de 1 aprilie 2009", se arată în scrisoarea deschisă a federaţiei către Parlament.

Guvernul a adoptat ieri o Ordonanţă prin care a fost amânată, până în aprilie anul viitor, majorarea salariilor cadrelor didactice. „Astfel de măsuri populiste nu au decât un orizont electoral pentru că peste cinci săptămâni avem alegeri“, preciza ieri premierul Tăriceanu.

Al doilea miting într-o lună

Mitingul pe care profesorii îl vot începe luni este al doilea din această lună. În urmă cu două săptămâni, aproximativ 15.000 de cadre didactice au ieşit pe străzile Capitalei, într-un miting considerat cel mai mare din ultima vreme. Profesorii au protestat atunci împotriva deciziei Guvernului de a ataca la Curtea Constituţională legea de majorare a salariilor din educaţie cu 50%. Ca urmarea a protestelor şi a analizelor realizate pe acest subiect, Curtea Constituţională a respins contestaţia Guvernului şi a decis că majorarea este constituţională.

Principala nemulţumire a dascălilor era legată de faptul că Executivul contestase actul normativ la Curtea Constituţională.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 12:15

Tăriceanu: "Problemele nu se rezolvă cu greve"

La puţin timp după ce Federaţia Spiru Haret a anunţat că de luni profesorii vor intra în grevă generală, premierul i-a cerut ministrului Educaţiei să cheme, mâine, sindicatele la dialog.

Mai mult, Tăriceanu a precizat că problema salariilor nu se rezolvă cu greve, ci cu dialog.

"Am discutat cu ministrul Educaţiei şi i-am cerut să facă o discuţie cu sindicatele din Educaţie, un dialog care mi se pare util în această perioadă. Nu cred că grevele sunt cele care pot să rezolve aceste probleme. Invit pe toţi la dialog, la responsabilitate", spune Tăriceanu.

CITIŢI ŞI:

"Tăriceanu bagă o ordonanţă în buzunarul profesorilor"!

Băsescu vrea salarii mai mari şi în sănătate

De ce amână Tăriceanu majorarea salariilor

Funcţionarii şi sanitarii vor 50%, ca profesorii Impozite mai mari, preţul majorărilor salariale

Greva la români

Ne puteți urmări și pe Google News