Grila de salarii a angajaților Ministerului Educației Naționale arată că un șofer, care poate fi angajat și fără diplomă de bacalaureat, are un venit lunar mai mare decât al unui profesor cu o vechime de 25 de ani.
Potrivit grilei de salarizare, care poate fi citită pe site-ul Ministerului Educației, indemnizația lunară brută a unui șofer, pentru luna martie 2023, a fost de 5.500 de lei.
Asta înseamnă că venitul net al unei persoane angajate în această funcție este de 4.000 de lei.
De remarcat este faptul că, un profesor cu o vechime de 25 de ani, cu studii superioare și cu gradul didactic 1, are un venit lunar net, tot de 4.000 de lei.
O analiză a statului de funcții de la Ministerul Educației arată că în ultimele 12 luni, salariul unui șofer a crescut constant, în medie cu 760 de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 17.5 la sută, față de aceeași perioadă a anului 2022.
Salariile profesorilor ar trebui să crească cu 60 la sută
La începutul lunii aprilie 2023, ministrul Educației Ligia Deca a precizat că noile salarii ale profesorilor ar trebui majorate cu 60 la sută, asta dacă toate instituțiile abilitate își vor da acordul.
”Avem niște grile pe care le-am elaborat în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie și pe care le-am transmis către Ministerul Muncii și către cabinetul Primului-ministru, pentru că este esențial să avem o creștere salarială consistentă, pe măsura rolului dascălilor. Grilele pe care le-am transmis prevăd o creștere în medie de 60 la sută a salariilor. Avem nevoie de salarii mult mai motivante pentru debutanți”, a declarat Ligia Deca.
Ministrul Educației nu a spus de cânt vor crește aceste salarii și nici dacă majorarea va fi aplicată în etape sau dintr-o singur pas.
Anisie a criticat salariile mari ale șoferilor
Singurul ministru care a criticat salarizarea prea mare a șoferilor a fost Monica Anisie.
”S-a constat că un șofer (n. red. din minister) are salariul brut la nivelul unui profesor. Ministerul Muncii trebuie să lămurească această situație. Trebuie să lucrăm împreună cu toate celelalte ministere la ajustarea eventualelor discrepanțe pentru o salarizare echitabilă în sistemul public”, a menționat Anisie, citată de Edupedu.