Profesor suspectat de luare de mită pentru lucrări de licență

Profesor suspectat de luare de mită pentru lucrări de licență

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală față de un cadru didactic universitar şi studenţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare mită, luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi abuz în serviciu, existând suspiciuni că, în cursul lunilor iulie - septembrie a.c., acesta ar fi solicitat și primit bani de la studenți pentru a le facilita obţinerea unor rezultate favorabile la examenul de licenţă, precum şi a le furniza lucrări de licenţă gata elaborate.

În cursul zilei de astăzi, procurorii derulează percheziţii simultane în 4 locaţii din Târgu Jiu şi Bucureşti. Acţiunea este efectuată cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcției Generale Anticorupție, precum şi cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.