Profesor de matematică, din Cluj, arestat fiindcă își agresa elevele de 14, 15 ani, pe care le medita

Profesor de matematică, din Cluj, arestat fiindcă își agresa elevele de 14, 15 ani, pe care le meditapolitie / sursa foto: dreamstime.com

Profesorul de 63 de ani din Cluj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. E hotarârea Judecătoriei Cluj-Napoca. Victimele sale erau două fete de 14 și 15 ani, pe care profesorul le medita la matematică.

Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis vineri propunerea procurorilor de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile față de un profesor din Cluj. Profesorul de matematică este cercetat pentru două infracţiuni de agresiune sexual. Și pentru agresiune sexuală asupra unui minor. Faptele ar fi fost săvârșite asupra celor două copile. Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca transmite că bărbatul le-ar fi sărutat. Și că le-ar fi atins pe fete în mai multe zone. Profesorul e acuzat că le-a supus pe adolescente , „unui proces sistematic de manipulare psihologică de tip grooming”.

Agresiune sexuală

Agresiune. Sursa foto: dreamstime.com

Uzând de cunoștințele sale de pedagog,, „în realizarea unor rezoluţii infracţionale distincte, dar conform unui tipar infracţional constant, le-a supus pe victimele minore, în vârstă de 14 respectiv 15 ani la acea dată, elevele sale, unui proces sistematic de manipulare psihologică de tip grooming. Sens în care, prin constrângere şi punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, a săvârşit asupra acestora multiple acte de natură sexuală ”, arată Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Victimele erau așezate  pe genunchii agresorului

În cadrul unui comunicat, procurorii explică în ce constau actele de natură sexuale care i se impută profesorului de matematică. "Mângâierea piciorului, a fundului, a organelor genitale. Apucarea de zona taliei ori aplicarea unor săruturi pe obraz sau în zona gurii (în cazul unei victime)", sunt câteva dintre gesturile pentru care profesorul se află după gratii.

Registrul descris de anchetatori continuă cu "pipăirea fundului, a sânilor, atingerea piciorului. Aşezarea pe genunchii agresorului, precum şi apucarea mâinii minorei şi poziţionarea acesteia în zona organelor genitale ale autorului (în cazul unei victime)”.

Ne puteți urmări și pe Google News