Producția de energie electrică și termică scade în 2025. Cum vor fi afectate facturile românilor

Producția de energie electrică și termică scade în 2025. Cum vor fi afectate facturile românilorSursa foto: Puxabay

Producția de energie electrică și termică este estimată să scadă cu 2% în acest an comparativ cu 2024, însă se preconizează o creștere în următorii trei ani, conform Prognozei 2024-2028, ediția de toamnă, elaborată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Producția de energie electrică și termică va afecta facturile românilor

Facturile românilor ar putea să crească, deoarece în 2025 România va reduce și mai mult producția de energie electrică. Aceasta va duce la o creștere a cererii, iar prețurile se vor adapta în consecință.

Potrivit prognozei realizată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, în 2026, se preconizează o creștere de 1,4% în producția de energie electrică și termică, urmată de o majorare de 1,5% în 2027 și de 1,3% în 2028.

De asemenea, conform estimărilor CNSP, producția industrială va înregistra o creștere de 0,4% în 2025, de 2,1% în 2026, de 2,4% în 2027 și de 2,3% în 2028.

După o scădere de 0,4% în 2025, sectorul extractiv va experimenta o tendință de creștere, cu un avans de 0,5% în 2026, 0,8% în 2027 și 0,9% în 2028. În ceea ce privește industria prelucrătoare, se estimează o creștere de 0,8% în 2025, de 2,3% în 2026, de 2,7% în 2027 și de 2,5% în 2028.

Becuri, Luminat, Lumini, LuminosProducția de energie electrică și termică va afecta facturile românilor. Sursa foto: Pixabay

Prognoza pe termen mediu pentru perioada 2024-2028, varianta de toamnă

De asemenea, în raport se mai arată că procesul de dezinflaţie început la sfârşitul anului 2022 a continuat, și se preconiza că inflaţia se va reduce la jumătate în 2023, ajungând la 2,6% în 2024 în Uniunea Europeană. Această tendinţă descendentă va persista, cu o estimare de 2,4% în 2025 şi 2% în 2026.

Prognoza revizuită se fundamentează pe contribuția semnificativă a cererii și a investițiilor, în contextul unei diminuări a impactului negativ al exportului net. De asemenea, se preconizează o creștere a activității în anumite sectoare ale economiei terțiare, precum și o îmbunătățire a colectării impozitelor nete pe produse.

În prognoza de toamnă publicată în noiembrie, Comisia Europeană preconizează o recuperare a ritmului de creștere în Uniunea Europeană, estimând o creștere de 1,5% pentru anul viitor, susținută în principal de consum, dar și parțial de investiții. De asemenea, se așteaptă un avans economic de 1,8% pentru 2026, determinat de continuarea creșterii cererii interne. Totuși, condițiile financiare încă restrictive și cererea externă mai scăzută, care afectează investițiile și exporturile, reprezintă principalii factori care influențează prognoza pe termen scurt, se arată în raport.