Povestea unui procuror „semiceaușist”. Daria Lupea, amintiri din copilărie

sursa foto: arhiva EvZ

Adina Daria Lupea, judecătoare la Curtea de Apel Cluj, a vorbit despre cum a început cariera sa, încă din perioada comunismului. Aceasta povestește că era abia clasa a IX-a când a început Revoluția.

Adina Daria Lupea, judecătoarea de la Curtea de Apel Cluj a scris pe contul personal de Facebook despre cum a început întreaga sa carieră ca procuror.

„Revolutia a facut ca in clasa a XI-a sa imi spuna taica-meu (inginer de profesie): „Fata tatii, eu ti-am zis sa mergi la mate-fizica, dar vremurile s-au schimbat. Nu se mai da economie politica la Drept”. Tata ura comunismul. Primul lui gest dupa revolutie a fost sa isi lase barba, ani de zile fusese frustrat de chestia asta, barbosii nu erau agreati in acele vremuri. Nu ieseam din cuvantul lui numai cand era vorba de baieti. Niciun prieten al meu nu era destul de bun. Cand era vorba de chestii serioase, de genul lasa sportul si vezi-ti de treaba, nu te las sa faci operatie de menisc sa iti distrugi genunchii ca esti femeie si ai picioare frumoase, nu se castiga din handbal, dai la liceul asta nu la altul, te duci la Drept, astea erau pentru mine axiome. Intotdeauna eram foarte sigura ca tata alege ce e mai bine pentru mine si ca stie el ce mi se potriveste mai bine. Niciodata cand era vorba de astfel de alegeri nu reuseam si nici nu incercam sa il contrazic. Vocea mea interioara imi spunea mereu ca tata sigur stie mai bine. In final , la 14-17 ani ce sa stii? Mai ales ca erau acele vremuri de tranzitie, cand se schimba aparent orice paradigma.

Habar nu aveam ce e dreptul, dar m-am dus. Nu aveam idee ce voi deveni, mi-am spus ca ma voi decide pe parcursul facultatii. Imi lipsea matematica, insa mi-a placut facultatea. Inclinatiile mele nu erau foarte bine delimitate, iubeam si stiintele exacte si limba si literatura romana.Nu mi-a fost grea admiterea si, sincer, nici facultatea.Spun cu toata convingerea ca e mai usoara ca alte facultati. Cum ar fi medicina.

Viața la bloc. Amenzi pentru proprietarii de apartamente. Obligații noi, până la finalul anului

Scandal uriaș în showbiz cu Smiley și Damian Drăghici. Dinu Maxer a dat cărțile pe față

Vorbim deci de anii 1993-1997. Inca nu se facuse nicio tranzitie reala. In anul I am invatat (ultimii) si dreptul cooperatist. Inca se mergea la absolvire pe repartitie in functie de medie (pana in 1995) si cele mai dorite posturi erau, in ordine, avocat, procuror, judecator, notar si juristconsult. In functie de medii si locuri. Avocatura, cand am terminat eu, ca si notariatul, devenisera caste inchise. Trebuia sa iti gasesti maestru si, daca nu aveai pe nimeni in sistem, era foarte greu. Trebuiau si bani, asa era. Un avocat in varsta si cu ceva staif nu s-a uitat la media mea de absolvire, mi-a spus senin de fata cu prodecana baroului care ma prezentase ca are o fata care termina la o particulara si care ii ofera spatiu de birou in centru. Si ca eu ce ofer? Nu va mirati, la acea vreme nu se ascundea nimeni. Tariful era de 10000 marci sau spatiu. Incepusera sa scoata birourile avocatilor afara din cladirea tribunalului. Curtea de Apel abia se infiintase. Notarii de stat deveneau notari publici si trebuiau si ei sa paraseasca cladirea, deci...

La vremea mea nu mai exista nici repartitie, numai concurs direct pe post si venise si vremea timpurie a INM. Nu mai mergea nici chestia cu reputatia sanatoasa, care functionase pana in 1989. Totul era o nebuloasa. Nu am gasit maestru, nu aveam bani, nu aveam referinte, asa ca singura sansa a ramas concursul. Si sincera sa fiu, mama a zis la un moment dat ca nu poate vinde apartamentul (era tare suparata ca vedea ca nu am nicio cale, tata murise de doi ani) si m-am suparat. I-am zis ca nici nu as cere asa ceva si ca eu in sistemul asta nu intru pe spaga, ca inseamna ca as pasi din start gresit. Si nu vreau.Judecator era considerata profesie de mana a doua. Inca la cativa ani de la revolutie prim-procurorul de Tribunal sau de judecatorie era un mic Dumnezeu. Inca judecatorii atunci dupa ce scriau minutele le aduceau ei la vizat la procuror, care le examina pentru legalitate si temeinicie. Inca, daca aveai o relatie buna cu judecatorul, el schimba minuta la cererea ta.

Nu neaparat din condamnare in achitare, dar se umbla la incadrari juridice, pedepse, circumstante. Sedintele de analiza din parchet erau multe practic linsaj la adresa judecatorului, ceea ce din primele luni de activitate, mie mi-a ridicat semne de intrebare. Nu imi placea cum se punea problema referitor la declararea cailor de atac, nici faptul ca toti erau atoatestiutori, ca judecatorul era fie prost, fie corupt si m-am delimitat de la inceput de asta. Stagiara fiind, am refuzat sa declar cai de atac in care nu credeam sau sa motivez caile de atac declarate asa cum se discutase in sedinta. Am avut conflicte cu superiorii si mi-am dat seama in nici doi ani ca locul meu nu e acolo, motiv pentru care la definitivat fara nicio ezitare, in 2000, am optat pentru judecator. Si asa am ramas.

La intrarea in profesia de procuror vechile metehne nu disparusera. Un procuror inspector ne-a dus pe cei trei proaspeti stagiari dupa examen, cu masina parchetului, la locul de munca al parintilor nostri. In cazul meu, au vorbit si cu directorul general de la Clujana (unde mama era sefa de resurse umane) pentru a se asigura de originea mea sanatoasa. In prezenta mea, domnul procuror inspector a pus mana pe telefon si l-a sunat pe directorul regiei unde lucra primul meu sot sa il someze sa il mute pe un alt post, mai bun. Sotul meu, la sfatul meu, a refuzat. Eu ma uitam inca stupefiata, nu vroiam sa raman cumva datoare, ma gandeam ca ceva nu e in regula, dar la 23 de ani, ce era sa fac, sa ii zici domnului procuror sa nu mearga la seful mamei mele?

Ce am scris mai sus se intampla la 9 ani de la revolutie. Va puteti imagina poate cum erau lucrurile inainte.

Si nu exista scuza ca nu aveai ce face. Un unchi indepartat de al meu, sef de promotie prin anii 80, a ales notariatul care la acea vreme era cea mai prost platita profesie din sistemul juridic. Si un jurist la CAP castiga mai mult, dealtfel unii au devenit dupa 1990 notari. Insa era un om credincios, era baptist si cand l-am intrebat de ce a ales notariatul mi-a spus: "Era singura optiune ca sa nu fac un rau cuiva. Nu as putea cere condamnarea unor oameni care fura un sac de cartofi si nu as putea sa ii bag in inchisoare." Deci a fost perfect constient ce alege. Si a ales.

Nu zic ca toti absolventii de atunci trebuiau sa se faca notari de stat. Insa zic ca , cel putin relativ, aveai posibilitatea liberului arbitru, stiu si colegi judecatori care in acea perioada nu au dat sentintele cerute de partid. Cu orice risc. Asa ca sa vii acum si sa spui ca nu ai avut ce face atunci, nu, multumesc, nu accept. Cum eu am refuzat sa dau mita sa intru mai usor in sistem, cum altii au ales alte profesii, cum am plecat din parchet fiindca mi s-a parut opresiv sistemul, si la 9 ani de la revolutie, cred ca fiecare avea liberul arbitru si putea sa stea de vorba cu constiinta lui. Sau macar acum ar trebui sa stea de vorba. Nu e niciodata prea tarziu”, a scris Adina Daria Lupea pe Facebook.