Ambele părţi implicate în acest proces, atât acuzaţii, cât şi familiile victimelor, cer  ca dosarul să fie întors către Parchet, iar cercetarea să se reia de la zero. Dincă susţine că procurorii l-au păcălit în timpul anchetei, că nu i-au respectat drepturile şi că i-au făcut controlul psihologic fără ca apărătorul său să se afle de faţă. La rândul lor, familiile celor două fete dispărute, spun că întreaga cercetare a fost o bătaie de joc.

Carmen Obîrşanu, avocata familiei Melencu, ne-a declarat că din dosar lipsesc piese imporante, ceea ce nu-i va permite judecătorului să cântărească obiectiv şi corect faptele. De asemenea, avocatul spune că trebuie sesizat CSM-ul, pentru că nu se regăsesc la dosar rezultatele unor investigaţii de importanţă crucială pentru caz. Așa cum ar fi traseul cartelelor din telefonul Luizei Melencu, care au fost folosite şi după ce fata fusese răpită. V-am relatat despre această descoperire a avocatei Obîrșanu în ultimele două zile, pe evz.ro.

Cea mai importantă probă, pe care avocata ne-a dezvăluit-o, este legată de faptul că, pe telefoanele Luizei, s-a sunat de la un număr al unui abonament colectiv al IGPR. Desigur că şi procurorii vor veni cu argumente noi, pentru că nici ei nu credem că au stat cu mâinile în sân în izolare. Nu am auzit de niciun procuror care să fie în şomaj tehnic.

În cele două luni cât a durat starea de urgenţă, a fost suspendată judecarea cauzei (au existat două termene, care au fost amânate pentru astăzi), dar nu şi ancheta. De altfel, acest proces este, după părerea noastră, o piatră de încercare pentru Justiţia din România. Este prilejul ca, dezvăluind întreg adevărul despre dispariţia fetelor, precum şi descoperirea tuturor celor implicaţi, să fie punctul de plecare pentru destructurarea clanurilor care se ocupă cu traficul de carne vie din România. A devenit tot mai clar că fără o protecţie înaltă, fără o complicitate venită de sus, fără „voie de la Poliţie” cum se spune, aceste clanuri nu pot funcţiona.

Vom reveni cu date noi, pe măsură ce se desfăşoară dezbaterile de azi.