Începutul biografiei lui Nicolae Ceaușescu aparține unei lumi periferice și rigide, unde sărăcia era normă, iar mobilitatea socială o excepție. Născut la 26 ianuarie 1918 în satul Scornicești din județul Olt, în mijlocul unei familii cu zece copii, tânărul provenea din mediul rural oltenesc, profund înrădăcinat în tradiția muncii fizice și a supunerii față de capul familiei. Era o familie numeroasă, cu mulți copii care evolua într-o sărăcie lucie. Sărăcie din care, mersul la București „pe procopseală” era soluția.
Procesul - decizia din toaletă
Procesul trebuia instrumentat de un Tribunal Militar Extraordinar. Grupul din jurul lui Ion Iliescu ar fi luat decizia într-o toaletă a clădirii unde CFSN preluase frâiele puterii în 22 decembrie 1989. Iliescu, Brucan, Militaru i-au cerut lui Victor Stănculescu să facă procesul în cazarma de la Târgoviște unde Ceaușeștii ajunseseră în seara de 22 decembrie 1989.
Decretul de constituire a Tribunalului a fost datat după data procesului. Ceaușescu era general-locotenent în rezervă și nu fusese destituit din Armată. Președintele completului, magistratul militar Gică Popa era doar locotenent-colonel. Procurorul era căpitan. Singurul general care a a asistat la proces a fost Victor Stănculescu.
Erorile judiciare s-au ținut lanț
Procesul s-a desfășurat cu un rechizitoriu făcut în elicopterele militare care au venit de la București, via Boteni spre Târgoviște. Apărătorii celor doi inculpați au fost mai răi decât acuzatorii. Sentința s-a pronunțat fără recurs. Ceaușescu nu a recunoscut instanța specială constituită, cerând să fie judecat de Marea Adunare Națională.
Nu s-a constituit nici pluton de execuție. A fost un comando de la Boteni care nici măcar nu a așteptat comanda ca să tragă! S-a tras instantaneu cu condamnații legați împinși efectiv în fața zidului unității militare. Ba chiar, un militar de pe un TAB a tras cu mitraliera fără ordin.
Evenimentul Istoric, revistă lunară de istorie, aduce la cunoștința pasionaților de istorie cele mai importante subiecte, indiderent de epocă. Dacă veți comanda o carte de pe edituradecarte.ro și includeți în comandă una din revistele Evenimentul Istoric și Capital nu veți avea costuri de livrare. Evenimentul Istoric vă ține la curent cu noutățile din domeniul temelor de istorie, pe canalul de Youtube Evenimentul Istoric dar și pe Canalul de Youtube Hai România!
