Proces istoric, amânat: O fostă secretară a lagărului nazist Sachsenhausen, de negăsit. E acuzată de complicitate la crimă
- Sabina Popescu
- 30 septembrie 2021, 19:16
Germania e hotărâtă să judece foști naziști, indiferent de vârstă, cu privire la complicitate la fapte criminale realizate în lagărul Sachsenhausen, din apropiere de Berlin. Este vorba despre două dosare, unul în care este judecat un fost paznic al lagărului, în vârstă de 100 de ani, și al doilea în care acuzata este o fostă secretară, în vârstă de 96 de ani. Joi dimineață, urma să înceapă cel din urmă proces, însă acuzata a fost de negăsit, motiv pentru care a fost „dată în urmărire”.
Fosta secretară a lagărului de concentrare nazist Sachsenhausen, care urma să fie audiată în dosarul în care este acuzată de complicitate la uciderea a peste 10.000 de oameni, a fost „dată în urmărire”, potrivit anunțului președintelui instanței de judecată, Dominik Gross, după ce a părăsit căminul în care locuia și a fost de negăsit.
Fostă secretară a lagărului Sachsenhausen, acuzată de complicitate la crimă, a fugit chiar înainte de proces
„Acuzata a fugit (...), un mandat de arestare a fost emis” pe numele ei, a anunţat Gross în faţa Curţii de Justiţie din Itzehoe „Ea a părăsit căminul (pentru persoane vârstnice) în această dimineaţă. A luat un taxi”, a precizat o purtătoare de cuvânt a tribunalului din Itzehoe, Frederike Milhoffer.
Avocatul acuzatei, Wolf Molkentin, a fost prezent în sala de judecată, însă nu a oferit nicio declaraţie jurnaliştilor.
Preşedintele Curţii a cerut „un pic de răbdare”, analizând situația în cauză. Procesul ce urma să înceapă joi a fost compromis, potrivit sursei citate. Însă chiar dacă acuzata a încercat să scape, ea va fi arestată și supusă ulterior unei examinări medicale pentru a se oferi asigurări că femeia este în măsură să treacă de proces în condiții de siguranță din toate punctele de vedere.
Acuzata avea 19 ani când lucra ca dactilografă și secretară a comandantului lagărului nazist
Irmgard Furchner, care în prezent locuiește lângă Hamburg, avea 18-19 ani la data faptelor incriminate. În perioada iunie 1943-aprilie 1945, a lucrat ca dactilografă și secretară a comandantului lagărului nazist Sachsenhausen, pe nume Paul Werner Hoppe.
La Sachsenhausen au murit zeci de mii de oameni, „deţinuţi evrei, partizani polonezi şi prizonieri de război sovietici”, asasinați sistematic, potrivit Parchetului.
Săptămâna viitoare ar trebui să înceapă și procesul fostului paznic al lagărului, în vârstă de 100 de ani. Procurorii nemți au anunțat că este vorba despre 3.518 crime la care acuzatul a fost complice de „bună voie și în cunoștință de cauză”.
Identitatea acestuia nu a fost făcută publică datorită legislației din Germania care stabilește protejarea intimității. Cu toate acestea, presa locală notează că acuzatul trăiește în statul Brandenburg, în afara Berlinului.
Fost paznic al unui lagăr nazist, judecat pentru complicitate la crimă
Deși are o vârstă înaintată, cadre medicale din Germania au eliberat un certificat prin care atestă că acuzatul este „apt” să facă față procesului. Avocatul victimelor din dosar, Thomas Walther, a declarat presei internaționale că „mai mulți reclamanți sunt la fel de bătrâni ca acuzatul și așteaptă să fie făcută dreptate”.
Fostul paznic al lagărului Sachsenhausen este acuzat că, de „bună voie și în cunoștință de cauză”, a asistat la moartea prizonierilor închiși în nordul Berlinului, în perioada 1942 – 1945. Astfel, i se aduc învinuiri de complicitate la „uciderea prizonierilor de război sovietici de către plutonul de execuție, în 1942” și de omorârea prizonierilor „folosind gaz otrăvitor Zyklon B”.
Zeci de mii de morți în lagărul Sachsenhausen
Lagărul Sachsenhausen a fost primul lagăr nou înființat de Adolf Hitler după cedarea controlului lagărelor de concentrare către SS. Acesta a fost înființat în anul 1936. Peste 200.000 de oameni au fost ținuți prizonieri aici, în perioada 1936 – 1945. Zeci de mii de deținuți au murit din cauza foametei, a muncii forțate, a bolilor, dar și pe fondul experimentelor medicale și operațiunilor sistematice ale SS de a împușca, spânzura și gaza deținuți.
În primii ani de activitate de la lagărul în cauză, cei mai mulți deținuți au fost prizonieri politici sau infractori, dar și membri ai cultului Martorilor lui Iehova și persoane homosexuale.
Primul grup mare de prizonieri evrei a fost adus aici în anul 1938, după Noaptea de Cristal. Prizonierii evrei au fost victimele unor tratamente extrem de dure. Dintre cei care s-au mai numărat în viață în anul 1942, au fost trimiși în lagărul de exterminare de la Auschwitz.
În timpul războiului, lagărul a fost mărit pentru a primi și mii de prizonieri de război sovietici, ulterior uciși.
Numărul concret al victimelor ucise nu este cunoscut încă. Unele voci susțin că ar fi vorba despre 100.000 de oameni, însă alți cercetători spun că ar fi vorba despre 40.000 – 50.000 de victime.