Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a început cu probleme. Cel puțin două persoane au întrerupt parada militară care lansează festivitățile pentru evenimentul ce marchează 70 de ani de domnie a suveranei. Autoritățile au luat toate măsurile ca aceste incidente să nu se mai întâmple.
Mai multe persoane au încercat să distrugă paradă militară care lansează festivitățile pentru Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a. Doi britanici au mers în fața soldaților care mărșăluiau și au încercat să oprească defilarea.
Cei doi bărbați au ieșit pe ascuns din spatele barierelor de pe bulevardul Mall, care duce la Palatul Buckingham, și au blocat fanfara. Unul dintre vinovați avea un banner, iar celălalt purta o coroană de aur pe cap. Cu toate astea, autoritățile i-au arestat, potrivit Reuters.
Jubileul de Platină al Reginei a început
Startul festivităţilor a fost dat la Palatul Buckingham, de parada regimentelor de gardă ale reginei. Mulți admiratori au sosit cu ore întregi înainte de începerea debutului ceremoniilor dedicate Jubileului de Platină a reginei.
O fană din Marea Britanie a declarat: “Ea e cel mai bun model de urmat din întreaga lume şi vorbesc serios. A domnit timp de 70 de ani şi nu a călcat niciodată greşit, nu a spus niciodată un cuvânt greşit, nu a supărat pe nimeni. Este pur şi simplu uimitoare. Aşa că am venit să-i mulţumim pentru că a avut grijă de noi timp de 70 de ani”.
Au venit admiratori din toată lumea
O altă admiratoare a venit din statul canadian Ontario. Aceasta a povestit că este o mare fană a Reginei Elisabeta și că fiica sa are doi căţei corgi, botezaţi Markle şi Middleton.
Angie Hart: “Bunica mea era din Marea Britanie, s-a mutat în Canada şi îmi povestea despre Anglia, despre toate lucrurile britanice, şi m-a făcut curioasă. De-a lungul anilor am început să admir şi să o respect pe regină pentru sacrificiul ei, pentru simţul datoriei şi pentru munca pe care a depus-o”.
La Jubileul de Platină al Reginei au venit persoane și din SUA. O femeie a declarat că nu a putut rata marele eveniment.
Dana Werner, Statele Unite ale Americii: “Nu avem nimic de genul ăsta în Statele Unite, este de-a dreptul minunat. Iubesc Marea Britanie, îi iubesc istoria. Iubesc monarhia. Au fost 62 de monarhi (britanici), doar opt au fost femei şi cred că ea e una dintre cele mai bune”.
Ce fac Harry și Meghan
Ducele de Sussex și soția sa vor lua parte la Jubileul de Platină, dar nu vor sta alături de ceilalți membri ai familiei regale, la balconul Palatului Buckingham.
Acolo vor fi prezenți doar membrii familiei regale care o reprezintă pe Regină la întâlnirire oficiale și copii.
Regula îi exclude, în consecință, pe Prințul Andrew, pe Prințul Harry și pe soția sa, Meghan Markle. Cei doi locuiesc alături de copiii lor în casa din California și se vor întâlni cu membrii familiei regale doar pentru a urmări împreună evenimentul „Horse Guards Parade”.